Woldburg. Ideea fantastică a unor tineri de a construi un sat din secolul V în inima României

Bogdan Buburuz / 26.11.2016
Woldburg. Ideea fantastică a unor tineri de a construi un sat din secolul V în inima României

Ciocnirea civilizaţiilor din timpul Migraţiei este o partea fascinantă a istoriei Europei, însă deseori ignorată. În special de cei care încearcă să reconstituie scene din istorie şi care se concentrează, de multe ori, pe alte perioade. Văzând acest “gol” de câteva secole, mai mulţi tineri au venit cu ideea de a crea un sat în mijlocul naturii transilvănene – Woldburg.

Satul medieval se concentrează pe secolele IV-VI şi urmează să fie construit în Transilvania, într-unul din judeţele Sibiu, Mureş sau Braşov.

Proiectul implică un scenariu bine pus la punct: în Woldburg ar urma să locuiască permanent câţiva zeci de oameni care vor trăi ca în anii 400, ceea ce implică să lucreze pământul, să crească animale şi să ia decizii privind dezvoltarea şi managementul satului.

Pe lângă rezidenţi, satul va primi vizitatori din toată lumea, însă aceştia vor putea locui în Woldburg contra cost.

Echipa care se află în spatele proiectului a gândit în detaliu satul Woldburg, de la ce tipuri de clădiri va găzdui la ce alimente vor fi consumate şi cum vor fi gătite după reţete medievale. Nici băuturile nu sunt ignorate, iar cei care vor locui în sat sau vor vizita Woldburg vor avea ocazia să bea bere “de casă” şi vin făcut de asemenea de cei din comunitate.

Toate detaliile ce ţin de îmbrăcăminte, arme, unelte şi alte instrumente vor fi respectate întocmai, printre iniţiatorii proiectului fiind mai mulţi pasionaţi de reconstituirile istorice.

Proiectul satului Woldburg e într-un stadiu incipient, echipa din spatele ideii încercând acum să găsească finanţare şi un loc exact pentru desfăşurarea satului.

Daniel Popescu, cel care a avut ideea satului Woldburg, a declarat pentru Vocea.biz că primul pas este găsirea unui loc exact pentru desfăşurarea proiectului, lucru care se dovedeşte mai dificil decât se aşteptau cei implicaţi.

Într-o încercare de a populariza şi de a observa ce reacţii stârneşte, Woldburg a fost promovat pe 9gag, unul dintre cele mai vizitate şi apreciate site-uri de umor, cu milioane de vizitatori. Mii de oameni au apreciat iniţiativa şi câteva sute chiar s-au alăturat grupului de pe reţeaua de socializare Facebook dedicat proiectului Woldburg.

Echipa estimează că va dura cel puţin doi ani până când Woldburg va fi deschis publicului, însă Daniel spune că, până atunci, s-au gândit la un proiect mai restrâns, destinat străinilor: o expediţie medievală în pădurile din Transilvania.

Citește și...