Principalele staţiuni din România unde se poate schia de Crăciun. Condiţii excelente pe pârtiile din Poiana Braşov

Adriana Stanca / 25.12.2016
Principalele staţiuni din România unde se poate schia de Crăciun. Condiţii excelente pe pârtiile din Poiana Braşov

Românii care îşi petrec sărbătorile de iarnă la munte se pot bucura de zăpadă. În multe locuri, stratul de zăpadă a depăşit 40 de centimetri şi se schiază în condiţii optime.

La Arieşeni, pe pârtiile Vârtop 1 şi 2 se schiază în condiţii bune. Stratul de zăpadă măsoară în media 40 de centimetri.

La Azuga se schiază în condiţii bune pe pârtia Cazacu (începători) şi pe Cazacu-Variantă. Stratul mediu de zăpadă este de 15,7 centimetri. Pârtiile Cazacu, Cazacu Bretea (legătură Telegondolă), Azuga Sud, Sorica şi la Stână sunt, însă, închise.

Se schiază în condiţii bune şi la Băile Harghita, pe pârtiile Csipike, Miklos şi Kossuth, unde stratul de zăpadă măsoară 30 de centimetri.

La Bâlea Lac, zăpada ajunge la 82 de centimetri, astfel că pe cele două pârtii există pericol de avalanşă, potrivit romaniaturistica.ro.

Pe pârtia Speranţa din Borsec zăpada are 30 de centimentri şi se schiază în condiţii bune. La fel şi la Bran, pe pârtia Zănoaga Babyski.

În Buşteni, pe pârtiile Kalinderu 1 şi Kalinderu 2 se schiază, de asemenea, în condiţii bune, iar zăpada are 18 centimetri, respectiv 20 de centimetri.

Şi la Cavnic se schiază în condiţii bune pe pârtiile Roata 1, Roata 2 şi Roata 3, însă Roata 4 este închisă. Se schiază, totodată, şi pe pârtiile Albastră, Icoana 1, Icoana 2, dar Icoana 3 este închisă.

Pe pârtia Platoş A (Păltiniş) se schiază în condiţii optime, iar pe Panorama Sibiului (B1), Poiana Poplăcii (B2), Arena (D) se schiază în condiţii bune.

În Poiana Braşov, sunt condiţii excelente de schi pe pârtiile Kanzel, Sulinar şi Drumul Roşu. Se schiază în condiţii optime pe Pârtia Bradul, respectiv în condiţii aceeptabile pe pârtia Lupului. Pe pârtia Stadion sunt condiţii bune, în vreme ce pârtiile Ruia şi Subteleferic sunt impracticabile.

La Predeal, zăpada măsoară în media 60 de centimetri şi se schiază în condiţii bune pe pârtiile Clăbucet, Clăbucet Sosire, Clăbucet Şocală, Clăbucet Variantă. Condiţii acceptanile sunt pe pârtiile Subteleferic şi Cocoşul, iar pârtia Cocoş-Pârâul Rece este impracticabilă.

La Sinaia, precum şi la Voineasa, toate pârtiile sunt închise.

Citește și...