Maramureşul este vestit în întreaga lume pentru păstrarea tradiţiilor, meşterii care cioplesc în lemn, dar şi pentru horinca de prune sau de pere. Băutura din fructe dublu rafinată şi preparată la fel ca acum sute de ani, contribuie din plin la ospitalitatea localnicilor.
Nu este de neglijat nici modul de prezentare şi, la fel de celebre sunt şi sticlele „cu fus” în ele, acele mici construcţii din lemn care se realizează cu multă migală, dar şi cele cu pară.
„Sticla de horincă de pere cu pară în ea este tradiţională pentru Maramureş şi se face din moşi strămoşi. Este o mare cinste să ai aşa ceva pe masă şi în toate casele de gospodari o găseşti”, spune Gheorghe Crăciun, realizator de astfel de sticle.
Ardeleanul este vestit pentru răbdarea şi statornicia de care dă dovadă. Realizarea unei sticle de horincă în care să fie pusă o pară cere timp şi multă, multă stăruinţă din partea celui care s-a „înhămat” la o astfel de treabă. Sunt din ce în ce mai puţini, chiar şi în Maramureş care mai fac astfel de sticle, motiv pentru care valoarea lor este tot mai mare şi sunt din ce în ce mai râvnite.
Realizarea produsului începe încă din luna mai – iunie, atunci când perii încep să lege rod după ce au înflorit. În primul rând se iau câteva sticle, se alege câte o creangă zdravănă de păr şi, atunci când părul este în floare se bagă cu grijă recipientul pe creangă şi se leagă acolo.
„Este un produs care se realizează destul de greu. Sticla se fixează în păr cu para înăuntrul sticlei şi stă acolo până la maturizarea perei. Sticla se pune în păr atunci când începe să crească para şi încape în gâtul de la sticlă”, mai spune acesta.
Pentru că în vremurile străvechi nu existau foarte multe variante de a împodobi „oiaga” cu horincă, maramureşenii au căutat modalităţi inedite de a face acest lucru. Împodobirea cu pară cere însă mult efort şi răbdare. Dacă primăvara se leagă în păr numeroase sticlă, până în toamnă când acestea ajung la maturitate aproximativ 10 % dintre ele se strică.
„Dacă nu este legată bine, creanga nu este destul de rezistentă, cade din cauza vântului sau al ploii, pur şi simplu se sparge. Aproximativ 10% dintre sticle se pierd până la produsul finit. Am avut an în care, din cauză că a bătut grindina nu am rămas cu nimic”, povesteşte maramureşeanul.
Nici sticlele nu sunt alese la întâmplare. Acestea nu trebuie să aibă prea multe înflorituri pentru a nu strica efectul final cu detalii suplimentare.
După ce ajunge para la maturizare, se ia din păr şi se pune imediat horincă în sticlă. Alcoolul va conserva perfect fructul, nefiind nevoie de aditivi suplimentari. Para rămâne intactă şi are aceeaşi culoare naturală, ca în păr, chiar şi după ani de zile ,dacă este păstrată tot timpul în horincă
Astfel de suveniruri pot fi achiziţionate din Maramureş iar sticla poate fi umplută cu horincă de prunde, pere sau mere, la cererea clientului şi după preferinţa lui. Cea mai specială însă este horinca de pere, deoarece producţia este scăzută. Preţurile pentru un astfel de suvenir încep de la 70 de lei sticla cu horincă de mere, 75 de lei din prune şi 80 de lei horinca de pere. Sticlele pot avea însă 750 de mililitri, nu neapărat 1 litru.