Emanuel Gyenes și Autonet Motorcycle Team se pregătesc pentru o nouă participare în cea mai prestigioasă competiție rally – raid din lume. Dakar 2017 va reprezenta cea de-a șaptea participare a riderului sătmărean în acest concurs, anul trecut el obținând cel mai bun rezultat al său, locul 14 în clasamentul general și locul al doilea în clasa Maraton.
Emanuel Gyenes a declarat că vrea să obțină o clasare superioară celei de anul trecut, chiar dacă competiția se anunță a fi mult mai dură.
“Exact acum sunt 10 ani de când mă pregăteam pentru primul meu Dakar, în 2007 a fost primul meu Dakar, în perioada asta eram deja pe drum. Au trecut 10 ani de atunci, când eram total fără experienţă, nu ştiam ce mă aşteaptă în Dakar, chiar înainte cu două luni, la sfârşitul lui octombrie, am fost în Tunisia la un antrenament pentru dune, dar doar atât am ştiut despre Dakar, cum se merge în dune. Despre navigaţie şi ce mă aşteaptă acolo am ştiut nimic, acum deja pot să zic că am ceva experienţă şi nu mai am acea emoţie care a fost atunci în mine. Atunci nici nu m-a întrebat nimeni, nici nu a fost important pe ce poziţie termin acel raliu, a fost important doar să termin şi să ajung la finiş”, a mai spus Gyenes.
Față de ediția anterioară, Dakar 2017 va fi găzduit de trei țări, în loc de două. Astfel, traseul de peste 9.000 de kilometri va trece prin Paraguay, Bolivia și Argentina, startul fiind programat în 2 ianuarie, în Asunción, capitala Paraguayului.
“Anul trecut, fiind o motocicletă nouă am spus că vreau să fiu între primii 15, am şi reuşit să îmi ating obiectivul. Dar anul acesta, toată lumea ar vrea să mă împingă înspre top 10, dar este un lucru greu, este o treaptă destul de mare pentru mine să ajung în top 10. Nu spun că este imposibil, dar este greu. Eu m-aş mulţumi ca să fiu aproape de poziţia ce am obţinut-o anul trecut, tot acolo pe locul 15, poate puţin mai în faţă, dar locul 10 este puţin mai departe. Nu voi merge la (clasa) Marathon anul acesta, o să merg la clasa Super producţie, aici n-o să mă bat pentru locul 1-2. Vreau să merg fără riscuri, cum se merge la clasa maraton, vreau să obţin la general o poziţie mai bună şi să nu risc din cauza clasei maraton să fiu penalizat, dacă trebuie să schimb ceva piese să fiu pus mai în spate în clasament. Normal, vreau să îmi îmbunătăţesc poziţia de până acum la general”, a mai spus Gyenes.
Cel mai dificil rally raid din lume își va respecta și în 2017 faima și va testa priceperea și determinarea competitorilor de-a lungul a 12 etape extrem de solicitante. Dintre numeroasele provocări ale Dakarului, poate cele mai grele vor fi diferențele de nivel de aproape 5.000 de metri și temperaturile extreme, care pot varia între +40⁰C și -10⁰C.
Linia de finish a Dakar 2017 va fi în Buenos Aires, Mani și colegii săi de concurs fiind așteptați aici în data de 14 ianuarie. Riderul sătmărean va porni în competiție în șaua unei KTM de 450 de centimetri cubi, aceeași motocicletă pe care a folosit-o și în 2016. Laszlo Olah și Szabolcs Racz, cei doi mecanici care l-au sprijinit pe Mani Gyenes în 2016, vor fi din nou alături de el pentru a-i oferi asistență în timpul raliului.
Pentru Mani și echipa sa, Dakar 2017 începe, de fapt, în 31 decembrie 2016, cu verificările administrative și tehnice. În 2 ianuarie are loc etapa – prolog, iar startul propriu-zis al celei de-a 38-a ediție a Raliului Dakar va avea loc o zi mai târziu, în Asunción. După parcurgerea a peste 9.000 de kilometri în trei țări și în condiții extreme de climă, altitudine și relief, concurenții vor ajunge la finișul programat pentru ziua de 14 ianuarie, în orașul argentinian Buenos Aires.
La fel ca anul trecut, Mani Gyenes va face parte, și în 2017, din echipa Autonet Motorcycle Team, iar principalii susținători ai campionului sătmărean sunt Autonet Import, Schlemmer Group, Motul și Acerbis.