Sfântu Gheorghe va intra în 2017 de două ori, o dată după ora României, o dată după ora Ungariei

Ciprian Fabian / 19.12.2016
Sfântu Gheorghe va intra în 2017 de două ori, o dată după ora României, o dată după ora Ungariei

Intrarea în anul 2017 va fi marcată în municipiul Sfântu Gheorghe de două ori în noaptea de Revelion, atât după ora Bucureştiului, cât şi după ora Budapestei şi a Europei Centrale.

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a anunţat, pe pagina de internet a instituţiei, că a definitivat programul pentru tradiţionala petrecere în aer liber care va fi organizată în noaptea de Revelion în centrul municipiului, când vor avea loc două serii de jocuri de artificii, la ora 24.00 şi la ora 1.00.

Obiceiul de a marca de două ori intrarea în noul an a fost consacrat de membrii comunităţii maghiare, care sunt majoritari în zonă din punct de vedere numeric.

Petrecerea va începe pe 31 decembrie la ora 22.00, în acordurile formaţiilor Grid şi Takáts Tamás Blues Band, la orele 24.00 şi 1.00 se vor ciocni cupele de şampanie în cinstea noului an, iar apoi vor urca pe scenă solista de jazz Luiza Zan şi grupul Snaps Vocal Band.

Citește și...