Care sunt cele mai apreciate branduri de ceaiuri în Marea Britanie

Diana Dorner / 16.12.2016
Care sunt cele mai apreciate branduri de ceaiuri în Marea Britanie

Fiind clasată în top 5 țări consumatoare de ceai la nivel mondial, în Anglia viața de zi cu zi nu poate fi concepută fără ceai. Britanicii au avut oportunitatea să  îşi exprime preferinţele cu privire la mărcile de ceaiuri pe care le apreciază.

După ce mii de persoane și-au exprimat puctul de vedere, topul este condus de marca Yorkshire, care a strâns peste 3.600 de voturi pozitive și 2.100 negative.

Pe locurile doi și trei se clasează Twinings și Clipper, care sunt apreciate de 2.200, respectiv 2000 de persoane.

PG Tips, Tea Pigs, Tetley și Cafedirect ocupă pozițiile patru, cinci șase și șapte, și au în comun faptul că au strâns mai multe voturi negative decât pozitive.

În aceeași situație sunt și brandurile de pe ultimele trei poziții: Typhoo, Barry’s și Lipton. Ultima clasată a reușit să strângă abia 533 de aprecieri, în condițiile în care a primit peste 2.600 de voturi negative.

De ce este bine să consumăm ceai

De-a lungul timpului, multe studii au demonstrat beneficiile consumului de ceai. Acesta reduce riscul de accident vascular cerebral, ajută digestia, îmbunătățește funcțiile creierului, previne cancerul, este recomandat pentru insomnie și anxietate, ajută la sănătatea dinților și întărește sistemul imunitar.

De asemenea, în anul 2015, the Health Council of the Netherlands a publicat un nou ghid în care a arătat că este recomandat ca oamenii să consume între trei și cinci căni cu ceai pe zi.

Pentru a avea efecte maxime, secretul este să îl lăsăm să infuzeze cel puțin cinci minute, pentru a permite apei fierbinți să extragă compușii din plante.

15 decembrie, Ziua Internațională a Ceaiului

Începând cu anul 2005, Ziua Internațională a Ceaiului se sărbătorește în fiecare an în data de 15 decembrie. La început a fost celebrată în India, acolo unde s-a dorit atragerea atenției publice cu privire la impactului pe care îl are comerțul cu ceai asupra muncitorilor și cultivatorilor.

În această zi, în multe state din Europa sunt organizate târguri de ceai, unde cei prezenți pot degusta noi sortimente și arome. De asemenea, există ţări în care cu acest prilej sunt deschise expoziţii şi muzee dedicate acestei băuturi.

Citește și...