Cât a costat cel mai scump brad de Crăciun din România. A făcut furori pe internet

Ciprian Fabian / 10.12.2016
Cât a costat cel mai scump brad de Crăciun din România. A făcut furori pe internet

Silva Grup România a vândut de Black Friday pe eMag cel mai scump brad de Crăciun din România. Cumpărătorul a plătit o sumă record, chiar dacă a beneficiat de o reducere de 10%.

Bradul are 10 m, iar cumpărătorul a plătit 13.499 lei, după ce a fost redus de la 14.999 lei.

Prețul bun obținut s-a datorat și reclamei făcute înainte de vânzare. Potrivit descrierii de pe eMag, bradul natural de Crăciun Normandian calitate GOLD 9 – 10 m este unul recomandat pentru mall-uri și clădiri de birouri sau pentru spații deschise, piețe publice, parcuri.

”Dacă vrei ca toți clienții să se întoarca la tine pentru bradul tău frumos, este alegerea ideală. Este impresionant și maiestuos și redă atmosfera munților înalți, atât de plăcută pe perioada iernii. Cu Bradul Normandian Taiat nu mai ai nevoie neapărat să mergi la munte, vine muntele la tine, prin tot ce are acesta mai frumos”, a descris vânzătorul bradul.

Celebrul brad a devenit vedetă mai ales din pricina comentariilor extrem de comice lăsate de romani pe pagina de internet a vânzătorului.

„Am ajuns cu bradul acasă şi mare noroc că ăia de deasupra mea sunt plecaţi la muncă în Italia, că altfel trebuia să tai un pic din vârf. Aşa, am dat o gaură în tavan şi l-am rugat pe vecinul de la 7 (eu stau la 4) să pună steaua, că era mai aproape de vârf. Recomand!”, scrie cu umor un bărbat.

„Deşi mi-am luat o tigaie la reducere cu 20 de lei, nu pot să zic nu la un normandian. Îl voi folosi atât ca brad cât şi ca stâlp de susţinere a podului casei.”, mai scrie un internaut.

„Curierul nu îl poate aduce până la ușă – m-a rugat să cobor eu să-l iau. Vine dezmembrat și unele crengi se montează mai greu. Ajungi greu ca să îi pui instalația și vârful – globurile le-am aruncat și se agățau singure prin crengi la cădere. Am găsit urme de spiriduș în colet.”, scrie Radu.

Tags:
Citește și...