La prima vedere, amenajarea unei locuinţe este o etapă destul de dificilă pentru orice persoană. Pe lângă faptul că necesită resurse considerabile de bani şi timp, decorarea casei presupune şi multă inspiraţie, imaginaţie şi, nu în ultimul rând, răbdare. De asemenea, pentru ca lucrurile să decurgă într-un mod rapid şi eficient, este bine să fie luate în considerare câteva criterii de bază. Dacă şi tu eşti pe punctul de a-ţi amenaja locuinţa, însă nu ştii exact de unde şi cu ce să începi, îţi prezentăm câteva principii pe care ar trebui să le ai în vedere.
Înainte de toate, este important să ţii minte că decorarea casei trebuie să fie realizată astfel încât să îmbine armonios elemente de funcţionalitate, rezistenţă în timp şi design (estetică). De asemenea, este esenţial ca piesele de mobilier alese, obiectele, accesoriile şi culorile folosite să reflecte personalitatea ta şi a membrilor familiei, pentru ca o casă obişnuită să se transforme cu adevărat în “acasă”.
Creează un punct focal în fiecare încăpere – Uneori, camerele au puncte focale “naturale” (acele locuri care atrag atenţia unei persoane imediat ce păşeşte înăuntru: un şemineu, o fereastră impunătoare, o bibliotecă vintage). În cazul în care spaţiul pe care urmează să îl amenajezi nu are un asemenea element, creează unul amplasând o piesă dinamică de artă, o oglindă deosebită sau un covor foarte colorat. Practic, acest punct focal va reprezenta centrul camerei, iar celelalte obiecte vor veni în sprijinul său.
Alege mobila potrivită pentru dimensiunile camerei – De cele mai multe ori, oamenii sunt tentaţi să încarce o cameră cu prea multă mobilă, din dorinţa de a acoperi fiecare spaţiu. Făcând acest lucru, este foarte posibil ca încăperea să fie aglomerată din punct de vedere vizual, fiind percepută drept un spaţiu mic, strâmt şi neprimitor, chiar dacă nu este deloc aşa în realitate. Pentru a evita astfel de situaţii, încearcă să măsori cu exactitate spaţiul pe care îl ai la dispoziţie şi să alegi piese de mobilier potrivite pentru cameră. Mai exact, dacă aceasta e de mici dimensiuni, orientează-te către mobilă cu linii simple, minimaliste, care să dea senzaţia de loc “aerisit”, cum este mobila de living modernă. În schimb, dacă locul este mare, poţi combina cu lejeritate diferite modele, mărimi şi design-uri.
Porneşte de la o anumită piesă de decor şi construieşte o temă în jurul ei – Cel mai simplu mod de a găsi o temă potrivită pentru o cameră este să alegi o sursă de inspiraţie, o piesă de rezistenţă de la care să porneşti. Fie că e vorba despre o pernă cu motive florale, de o draperie cu accente metalice sau de o canapea multicoloră, găseşte ceva care să îţi placă şi pe care să îl poţi combina cu uşurinţă. Va fi baza pentru selectarea culorilor, a modelelor şi a texturilor din încăpere.
Alege accesoriile potrivite – Fără îndoială, accesoriile au un rol deosebit de important în ceea ce priveşte amenajarea unei locuinţe. O vază extravagantă poziţionată pe masa din sufragerie, un tablou în nuanţe arămii sau pernuţele colorate pot completa şi armoniza toate elementele din respectiva cameră. Încearcă să cumperi accesorii de calitate şi decoraţiuni dintr-un outlet, pentru a profita de preţuri avantajoase şi de o gamă diversă de produse, astfel încât să găseşti exact lucrurile de care ai nevoie.