O femeie a plătit 700 de dolari pe un pisoiaş din rasa Sfinx, dar a avut parte de o surpriză neplăcută. Ce a cumpărat, de fapt

pisici-rasa-sfinx
Sursa foto: pixabay.com

O femeie din Alberta, Canada, a plătit nu mai puţin de 700 de dolari pentru un micuţ pisoiaş, fără să realizeze că, de fapt, a fost înşelată, iar ceea ce a cumpărat este o pisică din rasă comună, care însă a suferit o serie de “transformări” pentru a semăna cu exemplarele din costisitoarea rasă Sfinx.

Advertisment

Atunci când a fost lăsat la femeie acasă, pisicul arăta ca şi un pui din rasa Sfinx deoarece era foarte, foarte slab şi avea trăsături faciale pronunţate. Însă, în câteva săptămâni, părul lui s-a dezvoltat, iar proprietarii, în stare de şoc, au descoperit crudul adevăr. Pisoiul lor nu era fără păr în urma procesului de reproducere, ci în urma unui abuz. Escrocii au dat dovadă de o cruzime fără margini: au smuls mustăţile animalului şi au îndepărtat părul folosind creme de ras.

Cumpărătoarea a mărturisit, pentru CBC News, că, la început, a crezut că plânge după mama lui, dar probabil plângea de durere. Proprietarii au observat că pisicul, care a primit numele de Vlad, s-a comportat diferit şi nu se înţelegea cu alte pisici din rasa Sfinx, aşa că l-au vândut unei alte femei.

Pentru că puiul de pisică nu se calma, noua proprietară l-a dus la veterinar unde a descoperit că Vlad era de fapt o pisică din rasa comună. De asemenea, medicul veterinar i-a explicat că crestăturile pe care le avea pe piele erau din cauza că a fost arsă, iar coada era atât de infectată încât ar fi putut fi amputată.

Advertisment

Din fericire, Vlad este acum în siguranță, alături de noua lui proprietară.

loading...
VEZI COMENTARII