Comuna din România în care tradiţia, meşteşugul şi pitorescul nu au murit – FOTO

Claudia Bonchis / 31.08.2016
Comuna din România în care tradiţia, meşteşugul şi pitorescul nu au murit – FOTO

Tradiţia, meşteşugul şi pitorescul nu se îmbină nicăieri mai bine ca în comuna bihoreană Roşia. Case tradiţionale vechi de peste o sută de ani, peşteri, straie populare, artă şi migală. De toate au parte cei care ajung să păşească pe tărâmul magic al comunei bihorene.

La intrarea în comuna Roşia, pe pârâul ce poartă acelaşi nume, există o moară de apă ce macină grâne de aproape două sute de ani. Proprietarul ei, în acelaşi timp ghid al acestui obiectiv turistic, este un neîntrecut cântăreţ la vioară cu goarnă, un instrument specific numai acestei regiuni din judeţul Bihor.

Pitorescul cătun Runcuri, aflat deasupra comunei Roşia, se mândreşte cu un grup de case tradiţionale, reamenajate astfel încât să poată oferi turiştilor cele mai confortabile condiţii de cazare. Case vechi de peste o sută de ani, chiar şi un coteţ, au în interior tot ce trebuie pentru a îi primi şi găzdui pe călătorii obosiţi de drum. Frumuseţea acestor construcţii tradiţionale şi împrejurimile dau naştere unui peisaj de poveste.

Bogăţia culturală a zonei este întregită de îndeletniciri specifice zonelor montane, precum prelucrarea lemnului, creşterea animalelor sau cusutul straielor populare. Obiecte de podoabă specifice zonei, realizate din minuscule mărgele de sticlă colorată, zgărdanele au devenit accesorii vestimentare foarte căutate chiar şi de turişti. Devenit deja tradiţie, târgul de produse tradiţionale ‘Straiţa plină’, care are loc la mijloc de octombrie în comuna Roşia, este locul unde se pot degusta şi achiziţiona delicatese cum numai aici se pot găsi: plăcintele coapte după reţete locale, brânza de capră – pregătită cu cele mai surprinzătoare ingrediente, dulceaţa de ardei iute ori de ceapă roşie şi, desigur, nelipsita pălincă de Bihor.

La vremea sărbătorilor de Crăciun prin Roşia se aud colinde păstrate din moşi-strămoşi. Acestea toate sunt doar o frântură din frumuseţea acestui colţ de rai al Bihorului, iar cei dornici să le vadă sau să descopere mai mult sunt aşteptaţi cu drag în Munţii Pădurea Craiului.

 

Citește și...