Maramureş: Pasul Prislop situat pe DN 18, în Munţii Pietrosul Rodnei, favoritul turiştilor români şi străini

Vocea.biz / 16.08.2016
Maramureş: Pasul Prislop situat pe DN 18, în Munţii Pietrosul Rodnei, favoritul turiştilor români şi străini

Drumul Naţional 18, care traversează doi versanţi muntoşi, Munţii Gutâi şi Pietrosul Rodnei, este considerat unul dintre cele mai spectaculoase din ţară prin peisajul oferit de natură.

‘DN 18 este situat într-un top al drumurilor naţionale deosebite alături alte opt drumuri din ţară aflate la mare altitudine. Acest aspect ne onorează, dar în acelaşi timp ne şi obligă să accelerăm împreună cu CNADNR continuarea lucrărilor de reparaţie a acestui drum atât de frecventat nu numai de turişti, cât şi de localnici. Vestea bună e că tronsonul DN 18 dintre Baia Sprie – Sighetu Marmaţiei care traversează Munţii Gutâi pe cele 22 serpentine alpine a intrat deja în reparaţie şi cred că până la sfârşitul acestui an drumul va fi gata. Fără drumuri de calitate corespunzătoare, servicii adecvate, infrastructură de bună calitate nu putem avea un turism satisfăcător. Suntem conştienţi de aceste aspecte, iar agenţii economici ne spun mereu acest lucru’, a declarat miercuri pentru Agerpres vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.

Turiştii sunt încântaţi de priveliştea oferită de DN 18 odată ajunşi în Pasul Prislop, ce asigură trecerea din Maramureş în Bucovina la o altitudine de peste 1.400 de metri.

Preşedintele ANTREC Maramureş, Victoria Berbecaru, a spus că Pasul Prislop, dar şi Pasul Gutâi îi încântă pe turişti care se opresc pentru scurte popasuri în natură.

‘Spre bucuria noastră avem drumuri care încântă privirea prin peisajul natural, condiţiile de traversare, în unele porţiuni deloc simple, dar şi pensiunile şi locurile de popas. Mai e un lucru care atrage atenţia turiştilor: izvoarele cu apă rece situate pe marginea drumurilor de munte. Aici, călătorii se opresc pentru odihnă şi a se răcori cu apa de munte’, a afirmat Victoria Berbecaru.

DN 18 şi Pasul Prislop se bucură de simpatia turiştilor alături de Pasul Tihuţa, Transalpina, Transfăgărăşanul, Cheile Bicazului, Defileul Jiului, Pasul Turnu Roşu şi Trans-Semenicul.

În vârful Pasului Prislop se află o pensiune turistică şi o mănăstire, iar, anual, în luna august are loc festivalul regional de folclor ‘Hora la Prislop’.

Tags:
Citește și...