Rețetă simplă și rapidă de castraveți murați în oțet

Vocea.biz / 08.08.2016
Rețetă simplă și rapidă de castraveți murați în oțet

Castraveţii muraţi sunt preferaţii tuturor în perioada de iarnă. Sunt numeroase reţete de murături şi castravetii se pot combina cu aproape orice alt zarzavat..

Ingrediente castraveti murati in otet. Reteta simpla de castraveţi muraţi în oţet :

  • – Castraveţi: 5 kilograme
    – Usturoi 3 bucăţi – în total aveţi nevoie de aproximativ 3 căpăţâni. Puneţi cam câte 2-3 căţei la borcan. Opţional puteţi pune şi cîte 1-2 bucăţi de ceapă tăiată în sferturi.
    – Rădăcină de hrean 5 bucăţi
    – Oţet 1 litru
    – Apă 3 litri
    – Sare 3 linguri. De obicei, se pune 1 lingură de sare la 1 litru de apă
    – Zahăr 6 linguri. Proporţia este de 2 linguri de zahăr la 1 litru de apă să mai ia din oţet
    – Frunze de dafin 10 bucăţi
    – Piper negru (boabe) 2 linguri
    – Muştar boabe 11 linguriţe – câte 1 linguriţă la fiecare borcan
    – Mărar întreg uscat 3 fire

Pasul  1 :

Castraveții și borcanele se spală foarte bine în mai multe rânduri de apă. În fiecare borcan se pun câteva fire de mărar uscat. Perfect este să-l tăiați cu foarfeca în bucăți mai mici. Apoi aranjați cât mai eficient castraveții, puneți usturoiul, scuturați bine să se așeze.

În cazul în care aveţi castraveţi diferiţi ca mărime, cei mai mari se pun pe fundul borcanului, iar cei mai mici la urmă pentru a completa goluri cât mai eficient.

Pasul 2:

După ce ați completat borcanele cu castraveți, puneți hreanul – fiecare rădăcină o curățați și tăiați în 4 – 5 bucăți pe lung. La fiecare borcan puneți câte 2 bucăți de hrean din cele pregătite. Puneți deasupra câteva fire de mărar uscat și câte 1 linguriță de boabe de muștar.

Pasul 3:

Pregătiți saramura din oţet, apă, sare, zahăr, frunze de dafin şi piperul negru boabe şi o puneţi la fiert într-o oală mai mare. Când începe să fiarbă, o lăsaţi să dea câteva clocote şi o turnați în borcane și le închideți cu capace.

Borcanele le puneți la dustulit, într-o cratiță mare cu apă în care aţi aşezat pe fund ziare vechi sau cârpe ca să nu crape borcanele. Din momentul în care începe să fiarbă apa din cratiță mai lăsați borcanele încă 15 minute, până ce castraveţii își schimbă culoarea, din verde deschis în verde maroniu.

Fiecare borcan îl scoateți din apă și verificați să fie capsat bine. Le întoarceți cu fundul în sus pe un prosop și lăsați să se răcească.

 

Citește și...