PSD

Tăriceanu, întrebat dacă are informaţii despre finanţarea externă a protestului din 10 august: Cei mai mulţi veniseră aşa, ca la un fel de spectacol monden; îmi pun întrebări, dar un element concret nu am

Petiția “Jandarmeria e toxică”, depusă la Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului

Dragnea, despre acuzaţiile Gabrielei Firea că o spionează: Astea sunt prostii. Va urma o discuţie serioasă în partid

Firea, într-o scrisoare către PSD: Nu sunt o dizidentă, nu urmăresc scindarea partidului. Am ajuns într-un punct în care nu se mai poate. Modul în care conducerea PSD s-a concentrat în mâinile unui singur om nu ne poate duce decât într-o fundătură

Viorica Dăncilă: Am toată deschiderea să merg în PE dacă voi fi chemată. Ce spune despre violențele de pe 10 august

Procurorul general, despre dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei: Majoritatea documentelor care constituie probe sunt clasificate, fapt ce implică o anumită dificultate în evaluarea lor

Senatori americani cer Departamentului de Justiție să verifice activitatea lui Giuliani după scrisoarea transmisă președintelui României

Ciorbea spune că “va analiza” solicitarea lui Iohannis cu privire la rectificarea bugetară prin OUG

Gabriela Firea: Dragnea folosește OUG pentru amnistie și grațier ca monedă de schimb

PSD Ilfov o susţine pe Gabriela Firea: Spunem NU conducerii discreționare a unui singur om, spunem NU politicii pumnului în gură

Firea: Am informaţii certe că Liviu Dragnea mă spionează. Povestește ce s-a întâmplat în seara alegerilor pentru primăria București

Un deputat de Botoșani se retrage din PSD: Unicul demers politic al conducerii partidului este acum o luptă absurdă, fără argumente și fără folos pentru cetățeni

Carma Dan, întrebată despre acuzaţiile Gabrielei Firea: Cât timp voi conduce MAI, această instituţie nu se va implica în dispute politice

USR: PSD şi ALDE au făcut din nou scut în jurul ministrului de Interne, Carmen Dan, care se teme probabil de confruntarea cu prefectul Capitalei

Dacian Cioloș, despre blocarea audierilor: Arată că au multe lucruri de ascuns. Tratează Parlamentul României ca propria unealtă

Audierile pe tema violenţelor din 10 august, scoase de pe ordinea de zi a Comisiei de apărare din Senat

FDGR anunță că va sesiza autoritățile din Germania după atacurile din partea unor membrii PSD

Gabriela Firea, la Parchetul General pentru o declaraţie în dosarul deschis după protestul din 10 august: Întotdeauna vorbesc numai pe bază de argumente

Parchetul General: 770 de plângeri înregistrate în dosarul privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei

Liviu Dragnea, după acuzațiile Gabrielei Firea: Să aducă dovezi

PSD-ALDE-UDMR respinge solicitarea ca Viorica Dăncilă să dea explicații în Parlament cu privire la violențele din 10 august

Adrian Năstase, despre conflictele din PSD: O criză de imagine cu potențiale implicații penale

Ludovic Orban avertizează: OUG pe protocoale este o amnistie mascată

Referendumul privind redefinirea familiei, stabilit la PSD. Va avea loc în octombrie

Firea, despre un candidat comun cu ALDE la prezidențiale: Un record negativ pentru PSD

Document PSD – Ordonanţe de urgenţă pentru Legea Lobby-ului, Legea Societăţilor cu Capital Majoritar de Stat şi înfiinţarea Agenţiei Române pentru Investiţii Strategice şi Exporturi

Bădălău susține ordonanța pentru amnistie și grațiere: Ar însemna un nou început

Şedinţa Comitetului Executiv al PSD este programată astăzi, la Neptun

Dăncilă: Nu am făcut evaluarea miniştrilor, deci nu putem vorbi despre o remeniere guvernamentală

Parchetul General: 763 de plângeri penale au fost înregistrate în dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei