Poliţie

Aproape 700 de șoferi au fost prinși băuți la volan, alți șapte au consumat substanțe psihoactive înainte de a conduce

Fotografiile și florile din fața clubului Colectiv au dispărut. Președintele Asociației Colectiv GTG spune că este „un gest de răutate” și sesizează Poliția

Fostul primar din Eforie, Ovidiu Brăiloiu, găsit mort într-o cameră a unui hotel din București

Bărbat reţinut de poliţiştii bucureşteni, după ce a furat dintr-o locuinţă bijuterii de 300.000 euro

Peste 1.200 de dosare penale privind achiziții în administrația publică, 160 de persoane anchetate și un prejudiciu recuperat de peste 9 milioane de lei

Polițiștii locali ar putea avea aceleași atribuții ca Poliția rutieră: Dirijarea traficului și amenzi pentru șoferi

Un tânăr din Brăila împuşcat pe stradă a fost dus în stare gravă la spital. Atacatorul este căutat de poliţişti

Un român care a evadat dintr-un penitenciar din Spania a fost prins la Timișoara

Bărbatul care a jefuit o sucursală a Băncii Românești din Sectorul 4 a furat în câteva secunde 69.000 de lei

Jaf armat la o bancă din Sectorul 4 al Capitalei

Ziua Copiilor Dispăruți: Copii dați dispăruți în România, găsiți după 24 de ani, în Italia, Austria, Turcia și Spania

Incident în Mehedinți: un copil de şapte ani a fost bătut de tatăl unui coleg de la școală

Aceşti doi poliţişti de la rutieră au pozat frumos pentru Facebook. Ce se întâmplă în spatele lor este de tot râsul

Între stereotipie și prejudecată. Purtarea unei uniforme influențează modul în care percepem informațiile

Poliţiştii craioveni îl caută pe cel care a lăsat în libertate un lup pe aleile Parcului “Nicolae Romanescu” din Craiova

Cinci persoane dintr-o reţea de proxenetism, reţinute în Capitală. Taximetrişti duceau clienţii la saloane de masaj cu circuit închis

Şoferul oprit cu focuri de armă a fost dus în arest. Bărbatul este medic stomatolog

Dacă faci aceste 11 lucruri la volan poţi primi amenzi usturătoare

Anunțul care bagă-n sperieți românii! Poliția avertizează populația

Și-a făcut un selfie la volan și acum îl caută Poliția

Un şofer de TIR din Belarus a lovit cu autovehiculul mai multe persoane şi maşini la Galați. Poliția l-a prins după o urmărire prin oraș

Trei câini poliţişti din Prahova, pensionaţi recent, scoşi la licitaţie pentru a treia oară; preţul de pornire a scăzut de la 400 la 240 de lei

Acesta este primul stat care ar putea legaliza folosirea armelor pe drone

Anchetă a Poliţiei Vaslui în cazul unui agent care oprea şoferii în trafic cu un sistem luminos montat ilegal pe maşina de serviciu

Scotland Yard a spionat activiștii Greenpeace și mai mulți jurnaliști

Și-a lăsat bebelușul afară, singur, în ploaie. Un trecător a chemat poliția, dar le-a fost frică să intervină. Ce era acolo

Presa britanică susţine că o explozie controlată a avut loc în apropiere de Westminster

Poliţia Metropolitană a strâns peste 100.000 de lire sterline în donaţii pentru familia ofiţerului Palmer

Un bărbat de 35 de ani a dat peste cap radarele de pe Autostrada A3 Turda-Borș. Conducea cu 210 km/h

Un student din Cluj a fost amendat după ce a vândut cartofi prăjiți pe Facebook. Ce i-au confiscat polițiștii