„Nea’ Gigi, eu plec de la echipă”! Răspunsul lui Mihai Pintilii când Becali l-a sunat să schimbe căpitanul

Vocea.biz / 29.05.2024

Antrenor alături de Elias Charalambous la FCSB, Mihai Pintilii a fost invitat recent la „Un podcast la alt nivel”, prezentat de Costin Deșliu, jurnalist sportiv la TVR.

Ajuns pe banca echipei lui Gigi Becali în 2020, Mihai Pintilii a jucat în două rânduri la FCSB, în total șase sezoane (2012-2014 și 2016-2020).

În cadrul podcastului la care a fost invitat, Mihai Pintilii și-a amintit de sezonul 2013-2014, când Gigi Becali l-a sunat să-i spună că-i ia banderola de căpitan, deoarece nu dă totul pe teren.

Ce l-a deranjat pe Gigi Becali la Mihai Pintilii

Deranjat de cele auzite, fostul mijlocaș i-a răspuns patronului că, în acea situație, el părăsește echipa. Însă Gigi Becali s-a repliat rapid și i-a spus că doar a glumit.

„Deci m-a sunat și mi-a zis: «Dormi pe teren»! Și eu i-am zis «Ok, nea’ Gigi, atunci eu plec de la echipă»! Asta se întâmpla în al doilea sezon al meu la echipă.

Zi-mi că nu sunt tehnic, zi-mi că nu sunt orice vrei tu, dar nu-mi spune că dorm pe teren! Eu măcar, de bine, de rău, alergam și încercam să-mi fac treaba și să recuperez cât mai multe mingi pe teren. Și atunci am zis că plec. «Nu mă, tată, cum să pleci? Stai, că am glumit», a zis apoi nea’ Gigi.

Eu le transmit jucătorilor că am fost și eu în locul lor și că știu și eu cum e. Mie mi-a fost foarte greu. În special când îmi trimiteau prietenii mesaje: «Ia uite ce a zis Gigi de tine»! Ăștia nu sunt prieteni. Ăia îți vor răul”, a spus Mihai Pintili la „Un podcast la alt nivel”, prezentat de Costin Deșliu, jurnalist sportiv la TVR.

Citește și...