Zilele trecute, Federația Română de Fotbal a anunțat că Edi Iordănescu nu va mai continua la echipa națională, astfel că acum Răzvan Burleanu caută un nou antrenor.
Din primele informații care au apărut în presa sportivă, primul nume la care s-ar fi gândit șefii din federație ar fi Gică Hagi. Însă pe listă se mai află și Mircea Lucescu, Mirel Rădoi, Adrian Mutu, Cristi Chivu și Ladislau Boloni.
„Şi Mircea Lucescu este printre cei de acolo. Eu v-am spus prima opţiune: Gică Hagi. M-am văzut cu domnul Lucescu de multe ori, e o mare plăcere să vorbesc cu dânsul. Sunt numele pe care le cunoaşteţi şi dumneavoastră, pe care le vehiculaţi în presă, sunt vârfurile României. Şi Mirel Rădoi, şi Adi Mutu sunt, Chivu a apărut şi el, dar mai puţin. Şi Boloni a apărut, dar mai puţin, nu la fel ca data trecută”, a spus Mihai Stoichiță.
Chiar dacă reprezentanții Federației Române de Fotbal anunță că opțiunea lor este Gheorghe Hagi, se pare că fostul mare fotbalist nu ar lua în calcul să meargă la echipa națională în prezent.
În cadrul emisiunii Fotbal Show, de la Prima Sport, jurnalistul Silviu Tudor Samuilă a dezvăluit că ar fi luat și el legătura cu Gică Hagi și că antrenorul va refuza oferta venită din partea lui Răzvan Burleanu.
„Am vorbit scurt cu Hagi şi mi-a zis că îi este extrem de greu, că este totul din scurt. Nu a zis nici că nu se duce 100%, dar că este foarte din scurt în momentul de faţă”, a spus Silviu Tudor Samuilă.