Titularul de la FCSB care a anunțat că își negociază plecarea după meciul cu Maccabi Tel Aviv: „Discut cu oricine și vedem ce va fi”

Vocea.biz / 24.07.2024

În cel de-al doilea tur preliminar din Liga Campionilor, FCSB a jucat împotriva lui Maccabi Tel Aviv, iar meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Chiar dacă au avut mai multe ocazii de gol, jucătorii antrenați de Elias Charalambous și Mihai Pintilii s-au văzut conduși pe tabela de marcaj, însă au egalat rapid. Cu posesia de partea lor, cei de la Maccabi Tel Aviv s-au arătat mulțumiți de rezultat și speră la calificare în meciul retur, pe care îl vor disputa acasă.

După meciul de la București, unul dintre titularii de la FCSB, care s-a făcut remarcat în foarte multe partide, Risto Radunovic, a dezvăluit că ar putea pleca în curând de la echipa patronată de Gigi Becali.

Risto Radunovic poate pleca gratis de la FCSB

Ajuns la 32 de ani, vârstă pe care a împlinit-o în luna mai, fotbalistul din Muntenegru a afirmat, imediat după egalul cu Maccabi Tel Aviv, că se află în ultimele șase luni de contract și poate negocia cu oricine.

Pentru că lui îi expiră contractul în iarnă, Risto Radunovic a avut discuții și cu șefii de la FCSB, însă nu s-a concretizat nimic până acum.

„Eu mai am șase luni de contract, am voie să discut cu oricine și vedem ce va fi. Nu pot să vorbesc despre echipa la care vreau să merg, văd ce zic și agenții. Nu am nimic concret de aici, am vorbit ceva, dar nu e nimic oficial”, a spus Risto Radunovic după prima manșă a partidei din cel de-al doilea tur preliminar din Liga Campionilor.

Citește și...