Fără doar și poate, Radu Drăgușin este unul dintre cei mai buni fundași români la ora actuală, iar acest lucru se vede și în valoarea de piață a fotbalistului.
Cumpărat cu o sumă care poate ajunge până la 31 de milioane de euro, în funcție de diferite clauze de performanță, Radu Drăgușin este cel mai scump fotbalist român din istorie.
La începutul acestui an, el a ajuns la Tottenham, echipă care l-a cumpărat din Italia, dar pentru care nu a jucat foarte multe meciuri până în prezent. Cu toate acestea, Radu Drăgușin a fost titulat în naționala numită Generația de Suflet, care a scris istorie la EURO 2024.
După ce s-a mutat la Londra, salariul lui Radu Drăgușin a ajuns la 2,8 milioane de euro, iar o parte din această sumă se duce pe chirie. Potrivit jurnaliștilor de la SpyNews, românul nu locuiește în mijlocul orașului, ci la periferie, pentru a fi cât mai aproape de baza de antrenament.
Din câte se pare, fundașul român face 15 minute cu mașina când merge la antrenamente, astfel că pare că locația pe care și-a ales-o este una bună. Sursa citată notează că Radu Drăgușin locuiește alături de iubita lui, Ioana Stan, într-un penthouse pentru care fotbalistul plătește o chirie de aproximativ 10.700 de euro lunar!
Suma este una uriașă pentru un român de rând, deoarece aceasta ar putea reprezenta chiar salariul pe un an pentru un angajat din țară. Însă, raportat la salariul lui Radu Drăgușin, suma nu mai pare atât de mare.
La un calcul simplu, reiese că fotbalistul român plătește într-un an peste 128.000 de euro doar pe chirie.