Simona Halep s-a calificat în turul al treilea al French Open

Vocea.biz / 31.05.2018
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea al French Open

Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat în turul al treilea al French Open, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-1, pe americanca Taylor Townsend, numărul 72 mondial.

Simona Halep a început mai concentrată şi mai calmă partida cu Townsend decât a făcut-o, miercuri, cu Alison Riske. Avertizată de potenţialul americancei de 22 de ani, după meciul din 2017, de la Cincinnati, Halep a fost atentă şi precisă în prima parte a întâlnirii de joi. În ciuda unui fizic impunător, Townsend are un bagaj bogat de lovituri şi “mânuieşte” bine efectele mingii, mai ales la serviciu. Este insă deficitară la mobilitate şi alege uneori soluţii greşite, iar Halep a speculat din plin acest lucru. Românca a profitat de faptul că a putut să facă un pas în interiorul terenului şi să conducă “tirul” către liniile de margine, dar nu a menţinut ritmul pe toată durata partidei, permiţându-i adversarei să echilibreze jocul. Sportiva americană a început să pună probleme când ea a devenit mai dispusă la efort, iar Halep mai generoasă cu punctele, titrează News.ro.

În primul set, liderul WTA a făcut repede 4-0, cu două break-uri, în primul şi al treilea ghem. La 5-1, Simona Halep a condus cu 40-0 pe serviciul rivalei, dar a ratat break-ul pe fondul unei evoluţii superioare a americancei. La 5-2, Halep şi-a irosit pentru prima dată serviciul, dar a făcut rebreak şi a câştigat setul I, cu 6-3, după 35 de minute de joc.

În setul secund, la scorul de 2-1, Halep a rupt definitiv echilibrul ce se aşternuse pe Philippe Chatrier, când a câştigat pe serviciul lui Townsend, într-un ghem lung, în care a ratat mai multe oportunităţi de break, până să-l concretizeze. Cu 6-1, după o oră şi opt minute de joc, Halep a acces în manşa a treia.

În faza următoare, Halep, finalistă a ediţiei trecute, va evolua cu germana Andrea Petkovic, locul 107 WTA. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit de şapte ori, de şase ori impunându-se românca, ultima dată în 2016, în FedCup, scor 6-4, 6-7 (5), 6-4. Petkovic a câştigat prima lor întâlnire, disputată în urmă cu nouă ani, în sferturi, la Bucureşti, scor 6-2, 7-6 (2).

Calificarea în turul al treilea este recompensată la Roland Garros cu un premiu de 130.000 de euro şi cu 130 de puncte WTA.

Citește și...