Meciul Simonei Halep din turul al doilea al RG, amânat

Vocea.biz / 31.05.2018
Meciul Simonei Halep din turul al doilea al RG, amânat

Organizatorii turneului de la Roland Garros au mai programat o partidă pe arena Philippe Chatrier înaintea meciului pe care Simona Halep, locul I WTA, urmează să-l dispute, joi, cu americanca Taylor Townsend, numărul 72 mondial, în turul al doilea al French Open, transmite News.ro.

Meciul dintre Halep şi Townsend trebuia să fie al doilea al zilei de joi pe terenul Philippe Chatrier, după o confruntare de simplu masculin (Marin Cilici – Hubert Hurkacz), care începe la ora 12.00.

Însă, pe aceeaşi arenă, înaintea meciului liderului WTA, a fost programată continuarea partidei Lucas Pouille – Cameron Norrie, întrerupă miercuri, la scorul de 6-2, 6-4, 5-7, pentru jucătorul francez.

Şi pe terenul 18 se va mai disputa o partidă întreruptă, Dominic Thiem – Stefanos Tsitsipas, de la 6-2, 2-6, 6-4. Pe acest teren, ziua se încheie cu întâlnirea dintre Irina Begu, numărul 40 WTA, şi chinezoaica Shuai Zhang, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 27 (al cincilea meci).

Tot joi, pe terenul 7, Ana Bogdan, locul 66 WTA, va juca joi în meciul al treilea al zilei, cu germana Angelique Kerber, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 12. Primele două meciuri de pe terenul 7 vor fi de simplu masculin.

Pe terenul 5, în al doilea meci se vor înfrunta perechile Irina Bara/Mihaela Buzărnescu şi Xenia Knoll/Anna Smith (Elveţia/Marea Britanie).

Şi Raluca Olaru va juca joi la dublu, în al doilea meci de pe terenul 15. Olaru şi sportiva din Belarus Vera Lapko vor întâlni cuplul ceh Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cap de serie 6.

Citește și...