Suporterii dinamovişti vor să cumpere în timp mai multe acţiuni la FC Dinamo

Vocea.biz / 21.05.2018
Suporterii dinamovişti vor să cumpere în timp mai multe acţiuni la FC Dinamo

Reprezentanţii Peluzei Cătălin Hîldan au anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că intenţionează ca, prin intermediul proiectului de tip „socios” DDB, să cumpere în viitor cât mai multe acţiuni la FC Dinamo pentru a avea o putere mai mare de decizie în Consiliul de Administraţie.

Cristi Hîldan, fratele fostului fotbalist Cătălin Hîldan, care va reprezenta suporterii în CA al FC Dinamo, speră ca în timp cât mai mulţi fani să se alăture acestui proiect şi astfel asociaţia ep care o reprezintă să cumpere mai multe acţiuni în cadrul clubului, titrează News.ro.

“Am venit împreună cu colegii mei să ajutăm Dinamo pentru că e important să nu stăm deoparte şi să ne implicăm în a ajuta. Cred că Dinamo are nevoie mai mult ca oricând de ajutorul suporterilor care au fost singurii care au dus numele şi faima mai departe. Eu mă simt foarte onorat să mă aflu aici în calitate de preşedinte al acestui . Este şi o obligaţie a mea pentru că această peluză poartă numele fratelui meu. E un proiect la care se lucrează de doi ani, cu parteneri din Anglia. E un proiect pilot în România şi sperăm să aibă un ecou bun în România. Ca obiectiv este construirea stadionului, pe care toată suflarea dinamovistă îl aşteaptă. Sperăm să se mişte lucrurile şi ne vom ţine de capul celor care decid construcţia acestui stadion. Un alt obiectiv mărirea comunităţii de suporteri, din ţară şi din afară, fidelizarea suporterilor şi aducerea suporterilor pe stadion, inidiferent de meci. Aş vrea de asemenea implicarea suporterilor în deciziile care privesc clubul, pentru că eu voi fi liantul între suporteri şi conducerea FC Dinamo prin locul în Consiliul de Administraţie. Acest tip de proiect a avut un succes mare în ţări precum Germania şi Portugalia şi exemplul lor trebuie urmat. Nici cu domnul Negoiţă nu am avut contacte pe acest proiect, dar sunt convins că e un om cu care se poate discuta. Noi intrăm în Consiuliul de Administraţie, nu sunt majoritari, dar de aceea am început acest proiect pentru a încerca să luăm cât mai multe acţiuni, probabil cu timpul vom avea un cuvânt mai greu de spus. Va fi un proiect foarte transparent. După data de 29 mai se vor cunoaşte toate detaliile legate de bucătăria acestui proiect. Atunci se vor comunica cifre şi alte detalii, paşii care urmează”, a spus Hîldan.

El a precizat că dorinţa fanilor dinamovişti este ca viitorul stadion din Şoseaua Ştefan cel Mare să poarte numele lui Cornel Dinu: “Nu am apucat să vorbesc cu Cornel Dinu, este o personalitate foarte puternică, un om care a însemnat foarte mult pentru Dinamo şi oricând Mister este aşteptat să ni se alăture pentru că din experienţa lui avem toţi de învăţat. Ne-am gândit la un nume pentru stadion, este , este un nume mare pentru noi şi rămâne în sarcina noastră de a pistona factorii de decizie pentru a realiza acest proiect măreţ. Cred că cel mai important este să se facă acest stadion, că se face pe amplasamentul actual sau altul, trebuie să se facă. Ne trebuie un stadion nou pe care suporterii să-l umple la fiecare meci. Şi pentru asta o să încercăm să creăm o celulă de criză cu diferite persoane care vor fi insistenţi. Din câte ştiu eu se va face, poate şi cu implicarea Ministerului de Interne, dar nu cunosc foarte multe detalii”.

Din „board”-ul asociaţiei suporterilor dinamovişti face parte şi prezentatorul TV Mihai Dedu, care a anunţat pentru 29 mai un spectacol de lansare a proiectului socios.

“Programul DDB este priumul program de tip soccios din România. Suntem mai mulţi care facem parte din acest board Peluza Cătălin Hîldan. Unul dintre cei mai importanţi oameni din acest board este Cristi Hîldan, antrenorul echipei de rugby CS Dinamo şi fratele regretatului Cătălin Hîldan, unicul căpitan al lui Dinamo. Marius Niculea face şi el parte din acest board. Lucrurile care vor pleca de aici din acest board vor pleca mai departe în Consiliul de Adminsitraţie, prin vocea lui Cristi Hîldan, el este puntea de legătură. Pe 29 mai, la ora 19.00, la Opera Naţională din Bucureşti va fi un spectacol dedicat acestui proiect. Va fi lansarea de proiect DDB”, a spus Mihai Dedu.

Fostul fotbalist dinamovist Claudiu Vaişcovici aşteaptă cât mai mulţi suporteri, dar şi foşti colegi de echipă să se alăture iniţiativei fanilor: “Am venit cu inima deschisă să ajut şi eu cu o idee, cu o părere, aşa cum pot face toţi dinamoviştii. Cred că va fi greu la început, dar în timp cred că se vor alătura foarte mulţi suporteri şi cred că vom izbândi. Aşteptăm să ni se alăture din ce în ce mai mulţi dinamovişti. Uşa e deschisă pentru toată lumea. Am foarte multe semnale de la prieteni care vor să vină alături de noi, să mişcăm ceva. Acest proiect nu poate face rău clubului, dar bine poate face. Uşor-uşor vor veni şi foştii mei colegi”.

FC Dinamo Bucureşti a anunţat luna trecută că a cooptat în rândul acţionarilor Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan, oferind noului acţionar şi unul dintre cele cinci locuri în Consiliul de Administraţie al clubului.

Asociaţia Peluza Catalin Hîldan Dinamo a luat fiinţă în anul 2011, fiind fondată de fanii care încurajează echipa de la peluza ce poartă numele fostului căpitan dinamovist.

Tags:
Citește și...