Simona Halep anunţă că va juca pentru România în FedCup

Vocea.biz / 26.03.2018
Simona Halep anunţă că va juca pentru România în FedCup

Simona Halep, locul I WTA, a postat, luni, un mesaj pe reţelele de socializare, în care spune “la revdere” sezonului pe hard şi în care precizează că următoarea competiţie în care va evolua va fi Cupa Federaţiei, în partida România – Elveţia, de la Cluj-Napoca, transmite News.ro.

Echipa României va întâlni, la 21 şi 22 aprilie, la Cluj-Napoca, reprezentativa Elveţiei, în barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei. Halep a lipsit de la precedenta întâlnire a naţionalei române, cu Canada (scor 3-1), disputată în februarie, tot la Cluj-Napoca, în Grupa Mondială II, din cauza unei accidentări suferite la Australian Open.

Sâmbătă, Simona Halep a fost învinsă, cu 3-6, 6-2, 6-3, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 32, în turul al treilea al Miami Open, iar o zi mai târziu, ea şi Irina Begu au părăsit şi competiţia de dublu, după o înfrângere, cu 7-6 (3), 2-6, 8-10, suferită în faţa echipei Raquel Atawo/Anna-Lena Groenefeld (SUA/Germania), în optimi.

După FedCup, Simona Halep va participa la primul turneu pe zgură din acest an, Porsche Tennis Grand Prix, de la Stuttgart.

Citește și...