Presă: Roma oferă “4-5 milioane de euro” pentru Ianis Hagi

Vocea.biz / 25.06.2018
Presă: Roma oferă “4-5 milioane de euro” pentru Ianis Hagi

Clubul AS Roma este interesat de transferul mijlocaşului Ianis Hagi de la Viitorul, fiind dispus să ofere 4-5 milioane de euro pentru transferul fiului fostului internaţional Gheorghe Hagi, informează Gazzetta dello Sport, citată de presa italiană.

În vârstă de 19 ani, Hagi jr. nu s-ar afla la prima experienţă în Italia. El a fost transferat de la Viitorul la Fiorentina în 2016. Hagi jr. a jucat la formaţia de tineret, dar nu s-a impus pentru a ajunge la prima echipă (a jucat doar două meciuri, 48 de minute, intrând de pe bancă), astfel că a fost răscumpărat în ianuarie de tatăl său, patronul FC Viitorul, titrează News.ro.

Sursa citată a notat că antrenorul Eusebio Di Francescu l-ar dori pe Ianis Hagi ca variantă de rezervă pentru Javier Pastore, jucătorul argentinian pe care echipa romană îl va transfera de la PSG, pentru 20 de milioane de euro.

AS Roma a terminat pe locul 3 sezonul trecut în Serie A şi va evolua în grupele Ligii Campionilor.

Tags:
Citește și...