Portarul de rezervări Airbnb a anunţat că numărul de români care au rezervat cazare la Londra pe durata turneului de la Wimbeldon, 2-15 iulie, s-a dublat aproape, faţă de anul trecut, după ce Simona Halep a câştigat French Open, transmite News.ro.
În total, aproximativ 80.000 de rezervări din toată lumea s-au făcut pe airbnb.com pentru perioada în care va avea loc al treilea turneu de grand slam al anului. Faţă de 2017, cea mai mare creştere vine din România, 97 la sută, apoi din Cehia, 44 la sută şi Marea Britanie, cu 29 la sută.
Cea mai mare scădere o înregistrează Serbia, cu 30 la sută, reprezentanţii platformei punând această situaţie pe lipsa de formă a fostului lider ATP Novak Djokovici, în ultima perioadă.
Potrivit Airbnb, preţul mediu pe noapte al spaţiilor de cazare oferite prin intermediul platformei de rezervări este de 100 de lire sterline (circa 113 de euro), în perioada competiţiei.
“Ca una dintre cel mai mari atracţii ale Londrei, turneul aduce în fiecare an un incredibil număr de fani ai tenisului din toată lumea, iar cererea pentru cazare este întodeauna mare”, a declarat Jeroen Merchiers, directorule executiv al Airbnb Europa, potrivit tennisitaliano.it.
Înfiinţată în 2008, ca o alternativă la sistemele clasice de rezervări, airbnb.com este o platformă prin care proprietari de locuinţe din toată lumea oferă spre închiriere în regim hotelier camere, apartamente, case, cabane etc. Peste patru milioane de spaţii de cazare sunt listate, în 65.000 de localităţi din 191 de ţări.
Anul trecut, Simona Halep a atins faza sferturilor de finală la Wimbledon, la fel ca în 2016. În 2014, Halep a evoluat în semifinale, aceasta fiind cea mai bună performanţă a ei pe terenurile de la All England Club.