Simona Halep a câștigat French Open. Devine prima româncă care ridică trofeul după 40 de ani

Vocea.biz / 09.06.2018
Simona Halep a câștigat French Open. Devine prima româncă care ridică trofeul după 40 de ani

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un “major”, după Viriginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.

UPDATE 18:58 Mats Wilander: Halep a ştiut că şansa ei este să o obosească pe Stephens

Fostul tenismen Mats Wilander a declarat, la Europsort, că Simona Halep a ştiut să o obosească pe Sloane Stehens, pentru a câştiga prima finală de grand slam din carieră.

“Cred că Sloane a obosit, cred că a avut şi emoţii, iar Simona şi-a respectat planul de joc, a plimbat-o stânga-dreapta, a ştiut că asta era şansa ei, să o obosească. A făcut un efort fantastic din punct de vedere mental, în sfârşit a câştigat şi poate mai câştiga patru-cinci trofee în următorii trei ani. Avea nevoie doar de primul”, a sus el.

UPDATE 18:57 Statistica finalei de la Roland Garros

Statistica finalei de la Roland Garros arată superioritatea Simonei Halep în partida cu Sloane Stephens, prin care românca a obţinut primul ei titlu de grand slam din carieră şi i-a provocat americancei prima înfrângere în ultimul act al unui turneu, din şapte finale jucate.

Aşi: 1-1;

Duble greşeli: 0-1;

Proporţia de reuşită a primului serviciu: 75%-75%;

Mingi câştigate la fileu: 8/10 (80%) – 3/7 (42%);

Lovituri direct câştigătoare: 18-16;

Greşeli neforţate: 26-39;

Puncte câştigate: 85-75.



Halep a reuşit, sâmbătă, să întregească perfrormanţa de a fi numărul 1 mondial cu titlul de grand slam mult visat. Jucătoarea română a fost în finala de la Roland Garros sportiva mai bună, cu arsenalul de lovituri mai bogat şi sportiva mai bine pregătită fizic. Stephens a “ars” repede, după un prim set în care şi-a pus toată energia şi toată forţa în lovitura ei de dreapta, una ascuţită, cu care poate trimite oriunde vrea mingea, titrează News.ro.

Simona Halep a suferit în acest prim set, dar şi-a păstrat calmul şi răbdarea, a fost perseverentă în aborarea tactică şi a preluat frâiele jocului atunci când rivala le-a scăpat din mână. Românca a căutat mereu să se ferească de dreapta adversarei, punând presiune pe reverul acesteia, a jucat variat cu mingi plate şi înalte, dar fără a găsi unghiurile cele mai deschise. Totuşi, Halep a fost agresivă, a mişcat-o mult pe Stephens, care s-a apărat exemplar la început, însă a devenit cu timpul sufocată de ritmul jocului impus din partea cealaltă a fileului. Americanca a avut set şi 2-0, dar nu a lăsat impresia că poate mai mult. A revenit apoi de la 2-4 în setul secund, dar fără un joc convingător, ci pe baza greşelilor Simonei Halep.

Odată meciul ajuns în decisiv, Halep s-a impus firesc, cu o evoluţie constant asecendentă, din ce în ce mai bună. Simona Halep pune capăt unui turneu gestionat magistral, în care şi-a folosit energia judicios şi în care înteligenţa, talentul şi experianţa ei au fost decisive.

Setul I a început echilibrat, cu schimburi lungi de mingi, la fel ca întreaga partidă. Mai atentă în raliuri, mai precisă, cu un devastator, Stephens a fructificat prima minge de break la 2-1, apoi a menţinut avantajul până la finalul setului, salvând singura minge de break a Simonei Halep, în ghemul al nouălea.

Stephens a continuat evoluţia bună din primul set, reuşind un break la începutul setului secund, apoi l-a consolidat cu serviciul De la 0-2, Halep a început să-şi ridice nivelul de agresivitate, să vină mai mult către fileu, să fie mai precisă şi a reuşit să întoarcă scorul, profitând de faptul şi de faptul că americanca lasă impresia că şi-a epuizat resursele fizice.

Halep a câştigat patru ghemuri la rând, dar, la 4-2, a făcut un ghem slab pe propriul serviciu, iar Stephens a anulat avantajul româncei, cu rebreak şi cu încă un ghem câştigat destul de uşor, pe greşelile rivalei.

Simona Halep nu a fost descumpănită de acest mic reviriment al adversarei şi a luat următoarele două ghemuri, puând capăt setului, cu 6-4, după o oră şi 25 de minute de joc.

Setul decisiv a fost un monolog al jucătoarei române, o demonstraţie de forţă şi precizie, iar scorul de 6-1 nu mai lasă loc de comentarii. Halep a pus capăt partidei în două ore şi trei minute, apoi a urcat în tribune şi şi-a îmbăţişat familia.

La zece ani după ce a câştigat titlul la Roland Garros, la junioare, Simona Halep l-a obţinut şi la senioare, devenit a 49-a jucătoare din lume care ridică deasupra capului un trofeu de grand slam, în Era Open.

Calificarea în finală la Roland Garros este recompensată cu 1,12 milioane de euro şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea va primi 2,2 milioane de euro şi 2.000 de puncte WTA.

Simona Halep, în vârstă de 26 de ani şi 1,68 de metri înălţime, a disputat a XXXI-a finală din carieră, a patra din acest an.

Titluri WTA de simplu: 17 – Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul “mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 14 – Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5), în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Citește și...