Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, luni, că este posibil ca noul antrenor al echipei să fie Edward Iordănescu, dacă tehnicianul cu care ardelenii au câştigat titlul, Dan Petrescu, va părăsi gruparea, transmite News.ro.
“E posibil ca Edi Iordănescu să fie noul antrenor CFR Cluj, dacă va pleca Dan Petrescu. Oficial, nu sepoate face nimic, pentru că nu e reziliat contractul cu Dan Petrescu. El e încă în vacanţă şi ar urma să vină în câteva zile la Cluj şi să rezolvăm problemele. Să ne spună clar dacă pleacă sau rămâne. Dacă pleacă, trebuie să reziliem contractul în anumite condiţii. Eu aş spera să rămână Dan Petrescu, pentru că a făcut performanţă cu el, echipa este făcută cu acordul lui. Am mai schimbat antrenori, nu moare nimeni, nu se termină performanţa clubului. Edi Iordănescu este un antrenor bun şi un om foarte serios şi asta e foarte important. Dar contractul cu Dan Petressu este valabil încă”, a declarat Mureşan, la Digi Sport.
Dan Petrescu a preluat vara trecută echipa CFR Cluj şi a câştigat campioantul în sezonul recent încheiat.
Presa chineză a scris că Dan Petrescu va prelua conducerea tehnică a echipei Guizhou Zhicheng, ultima clasată din prima ligă.