Mihaela Buzărnescu, locul 33 WTA şi cap de serie numărul 31, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, după ce a eliminat-o, vineri, pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, una dintre favoritele la câştigarea trofeului, cu scorul de 6-3, 7-5, transmite News.ro.
Exceptând-o pe Simona Halep, Mihaela Buzărnescu a făcut cel mai bun meci al unei românce în ultimii ani, partida carierei pentru ea. Buzărnescu a întâlnit o adversară în formă, văzută cu cele mai mari şanse la câştigarea trofeului, pe care a dominat-o într-un stil de mare campioană. Buzărnescu a evoluat cu dezinvoltură, cu responsabilitate, aşa cum fac cele mai bune sportive, câutând mereu lovitura câştigătoare (31-11 pentru ea), fără să aştepte ca adversara să greşească (38-29, tot pentru jucătoarea română).
Chiar dacă Svitolina, triumfătoare la Roma, după o finală clar câştigată în faţa Simonei Halep, şi-a scos din arsenal tot bagajul de lovituri şi şi-a crescut efortul pe măsură ce meciul a avansat, Buzărnescu a rămas calmă şi a continuat să lovească în cros în reverul ucrainencei şi să schimbe apoi brusc direcţia, epuizând-o fizic şi psihic pe jucătoarea ucraineană. Unghiurile deschise ale româncei, acurateţea loviturilor ei, stăpânirea de sine arătată în momentele cheie ale meciului au fost atuurile Mihaelei Buzărnescu, care au destabilizat-o pe Svitolina.
Setul I a fost destul de clar dominat de româncă. Ea a obţinut break-ul la scorul de 1-1 şi l-a dublat la 5-3, pentru 6-3 în 35 de minute
De pe la jumătatea setului I, Svitolina şi-a ridicat nivelul jocului, a devenit mai agresivă şi mai precisă. În setul secund, ea a făcut prima break, la scorul de 1-1, dar nu l-a susţinut cu serviciul, astfel că Buzărnescu a egalat. Tot Svitolina s-a desprins cu break la 4-4, dar din nou românca nu a cedat, a salvat o minge de set şi a egalat din nou. Următoarele două ghemuri au fost ale Mihaelei Buzărnescu, care a produs cea mai mare surpriză a competiţiei şi şi-a trecut astfel pentru prima dată numele în optimile de finală ale unui Grand Slam, cu 7-5, după o oră şi 37 de minute.
În faza următoare, Buzărnescu, 30 de ani, va evolua pentru prima dată cu americanca Madison Keys, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13.
Calificarea în optimi este recompensată la RG cu un premiu de 222.000 de euro şi cu 240 de puncte WTA.