Mii de like-uri pentru o imagine cu Simona Halep: “Tânăra modestă care își așteaptă bagajul”

A. Dragu / 30.01.2018
Mii de like-uri pentru o imagine cu Simona Halep: “Tânăra modestă care își așteaptă bagajul”

O fotografie cu Simona Halep, surprinsă singură în timp ce își așteaptă bagajele pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, s-a viralizat ieri pe rețeaua de socializare Facebook.

Fotografia a fost surprinsă de Teo Postelnicu, un angajat al aeroportului. „Tânăra modestă care își așteaptă bagajul în Aeroportul Henri Coandă este CAMPIOANĂ. Ca orice alt pasager, fără pretenții, fără extravaganța unui star mondial, fără să își dorească să iasă neapărat în evidență. Un comportament firesc pentru un adevărat model al tinerei generații!”, a scris el în mesajul care a însoțit fotografia.

„Am prins un moment de singurătate al unei mari campioane”, a mai spus cel care a realizat fotografia.

Imaginea a primit sute de aprecieri și a fost redistribuită de sute de utilizatori.

Simona Halep s-a întors ieri în țară, după ce sâmbătă a jucat finala turneului de Grand Slam de la Melbourne, Australia, fiind învinsă de daneza Caroline Wozniacki. Scorul a fost de 6-7 (2), 6-3, 4-6.

Simona Halep a pierdut sâmbătă și poziția de lider în clasamentul WTA, pe locul I aflându-se acum chiar Wozniacki, cea care a învins-o în finala de sâmbătă. Românca ocupă acum poziția a II-a în clasament.

Foto: Facebook Teo Postelnicu

 

Tags:
Citește și...