Simona Halep, după meciul de aproape patru ore: Sunt aproape moartă

Vocea.biz / 20.01.2018
Simona Halep, după meciul de aproape patru ore: Sunt aproape moartă

Simona Halep a declarat, sâmbătă, că este “aproape moartă” după ce a jucat şi câştigat meciul de trei ore şi 45 de minute disputat cu americanca Lauren Davis, la Melbourne.

“A fost cu siguranţă un meci dificil, atât de lung… Nu am mai jucat un al treilea set atât de lung, astfel că sunt fericită că am putut sta şi câştiga. Sunt aproape moartă, dar a fost frumos că am putut arăta un tenis bun, sper că v-a plăcut şi vă mulţumesc pentru susţinere. Nu am nicio idee cât am alergat, dar simt că muşchii mei s-au dus, nu ştiu cum e glezna, că nu o mai simt, dar a fost frumos să fiu pe teren, să câştig acest meci şi să fiu din nou în turul al patrulea al acestui turneu. Este extraordinar”, a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 1 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 4-6, 6-4, 15-13, pe americanca Lauren Davis, locul 76 WTA, calificându-se pentru a treia oară în optimile de finală ale Australian Open. Halep a salvat trei mingi de meci la scorul de 10-11, în cea mai lungă partidă a turneului, care a durat trei ore şi 45 de minute, titrează News.ro.

Meciul Simona Halep – Lauren Davis a avut 48 de ghemuri, la fel ca întâlnirea dintre americanca Chanda Rubin şi spaniola Arantxa Sanchez Vicario (6-4, 2-6, 16-14, în sferturi), care deţinea recordul la Melbourne, la simplu feminin, din 1996.

Ca durată, cu trei ore şi 45 de minute jucate, partida de sâmbătă este a patra din istoria Australian Open.

Citește și...