Tehnicianul echipei Kayserispor, Marius Şumudică, a declarat, într-un interviu pentru cotidianul Sabah, că preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, face foarte multe pentru fotbalul din ţara sa, iar dacă România ar fi avut un astfel de conducător poate ar fi devenit până acum campioană mondială, transmite News.ro.
“Eu în afara Turciei nu am văzut o altă ţară în care statul să construiască pentru cluburi stadioane atât de frumoase. Este ceva extraordinar. Probabil contează foarte mult faptul că preşedintele Erdogan a jucat fotbal şi iubeşte fotbalul. Cluburile din Turcia şi iubitorii fotbalului au foarte mult noroc din acest punct de vedere. Ca om de fotbal, dacă într-o zi voi avea ocazia să îl întâlnesc pe Erdogan, îi voi strange mâna şi îi voi mulţumi din tot sufletul pentru aceste stadioane minunate şi pentru susţinerea fotbalului. Este ceva extrem de important. Dacă în perioadele în care se formau staruri ca Hagi la conducerea României s-ar fi aflat un preşedinte ca Erdogan, care iubeşte fotbalul, credeţi-mă, cu siguranţă România ar fi ajuns în finala Cupei Mondiale şi poate ar fi devenit campioană mondială. Credeţi-mă, cu o generaţie bună o să trăiţi bucuria unui titlu la nivel mondial”, a afirmat Şumudică.
Marius Şumudică a vorbit şi despre selecţionerul Turciei, Mircea Lucescu, spunând că acesta are ca specialitate echipele de club, dar va duce echipa Turciei spre succese dacă i se va oferi timp. “Lucescu este un antrenor foarte bun. Dacă i se acordă timp, cu siguranţă va duce Turcia spre succese. Nu spun asta pentru că este compatriotul meu. Palmaresul său este cunoscut. Specialitatea sa sunt echipele de club şi pentru a impregna filosofia sa trebuie să fie mai des alături de jucători. La echipa naţională există un astfel de dezavantaj, dar chiar şi astfel Lucescu va duce naţionala Turciei la turneul final”, a explicat el.
Întrebat dacă l-ar folosi pe Robin Van Persie, care a anunţat prin intermediul impresarului său că pleacă de la Fenerbahce, Şumudică a răspuns: “Nu contează că este Van Persie sau altcineva. Eu ştiu cum să mă comport cu fotbaliştii vedetă, ştiu cum să vorbesc cu ei. Sunt un lider. M-am născut lider. De aceea, îmi conduc echipele, jucătorii. Dacă aş pronunţa nume ar apărea polemici, dar pot să spun asta, mă înţeleg foarte bine cu vedetele”.
Marius Şumudică este de părere că în fotbalul turc cea mai importantă problemă este că antrenorii sunt schimbaţi foarte repede. “Însă succesul are trei component: pe de-o parte antrenorul, pe de alta echipa, iar pe de alta preşedintele şi conducerea. Însă de fiecare data antrenorii sunt cei care pleacă. De exemplu, eu am mereu bagajul pregătit”.
Şumudică se află la conducerea echipei Kayserispor din iunie 2017.