Fostul internaţional Ionuţ Lupescu îşi lansează, luni, candidatura la preşedinţia FRF, în prezenţa unui număr impresionat de foşti fotbalişti, mulţi dintre ei din “Generaţia de Aur”, dar şi din alte generaţii. De asemenea, fostul antrenor al echipei Manchester United Alex Ferguson a transmis un mesaj video de susţinere.
UPDATE 15:00 Mircea Lucescu, despre Lupescu: “Cred că ar merita din plin acest lucru”
Selecţionerul Turciei, Mircea Lucescu, a transmis un mesaj video la lansarea candidaturii lui Ionuţ Liupescu la preşedinţia FRF, în care arată că fostul internaţional are toate calităţile necesare pentru a deveni şef la Casa Fotbalului.
“Cred că ar merita din plin acest lucru (n.r. – de a deveni preşedintele FRF), având în vedere experienţa extraordinară acumulată de-a lungul anilor, fie ca jucător, fie ca antrenor, fie ca administrator sau ca organziator, aşa cum a reuşit în ultimul timp să facă la nivelul UEFA. Experienţa ta cred că va ajuta fotbalul românesc, care are nevoie de acest lucru. Relaţiile pe care ţi le-ai creat în lumea fotbalului, faptul că ai obţinut o mulţime de aprecieri de-a lungul cariereri tale pentru modul în care te-ai comportat, profesionist vorbind, pentru acumulările tale de-a lungul acestor ani, pentru faptul că ai renunţat la o carieră administrativă sigură la nivel internaţional pentru a prelua soarta fotbalului românesc… Şi cred că o meriţi din plin. Responsabilitatea ta va începe atunci când o să câştigi dreptul de a fi preşedintele acestei federaţii. În momentul acela, trebuie să aduci în fotbalul romnâesc idei, o capacitate extrarodinară de muncă, entuziasm, capacitatea de a-i convinge pe cei din jurul tău că ceea ce îţi propui să faci nu poate decât să aducă bine fotbalului românesc. Îţi doresc din totul sufletul să reuşeşti'”, a fost mesajul lui Lucescu.
La lansarea candidaturii lui Ionuţ Lupescu au participat, printre alţii, Gheorghe Hagi, Ciprian Marica, Bogdan Stelea, Dan Petrescu, Florin Răducioiu, Gheorghe Popescu, Tudorel Stoica, Dorin Mateuţ, Florin Prunea, Ioan Andone, Victor Piţurcă, Adrian Ilie, Mircea Sandu, Daniel Pancu, Daniel Niculae, Cristian Chivu, Marius Lăcătuş, Gino Iorgulescu, Ionel Ganea, Basarab Panduru, Răzvan Raţ şi Adrian Iencsi, titrează News.ro.
Mircea Lucescu a transmis un mesaj video, la fel Sir Alex Ferguson, care i-a urat succes lui Lupescu la alegerile pentru preşedinţa FRF.
Fotbalul pe primul loc, Respect, Transparenţă, Legalitate şi Folosirea transparentă a resurselor sunt valorile pe care le îmbrăţişează Ionuţ Lupescu, în “manifestul” său de candidatură.
“Mă bucur să vă văd în număr atât de mare. Faptul că sunteţi atâţia aici îmi dă mie convingerea că am luat decizia care trebuie, pentru că nu a fost o decizie uşoară. Am decis să fac acest pas – câteodată trebuie să ieşi din zona de confort – pentru că se poate face mult mai mult pentru fotbalul românesc. Am avut privilegiul să văd la UEFA aspectul general al fotbalului european şi mi-am dat seama că decalajaul acesta dintre estul Europei şi vestul Europei va fi şi mai mare dacă noi în fotbal nu luăm deciziile într-o direcţie bună, măsuri mai radicale. Este singurul lucru care se poate face acum pentru a nu cădea şi mai jos. Nu pot să fac singur, ci numai împreună cu
În vârstă de 49 de ani, Ionuţ Lupescu a evoluat de 74 de ori pentru naţionala României şi a jucat de-a lungul carierei la echipe precum Dinamo, Bayer Leverkusen, Borussia Monchengladbach, Bursaspor şi Al-Hilal.
El a fost director general în cadrul FRF în perioada 2005-2011, apoi a devenit oficial la UEFA, ocupând funcţie de şef al Comisie tehnice.
Alegerile de la FRF vor avea loc la 18 aprilie. Principalul contracandidat al lui Lupescu va fi actualul preşedinte al forului de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu.