Cel mai rapid om din lume se lansează în fotbal. A semnat deja contractul cu un club

Vocea.biz / 26.02.2018
Cel mai rapid om din lume se lansează în fotbal. A semnat deja contractul cu un club

Usain Bolt, considerat cel mai rapid om din lume după ce a câștigat opt medalii olimpice, a anunțat că a semnat un contract cu o echipă de fotbal. Atletul a precizat că va anunța în această săptămână la ce echipă va evolua pe teren.

Câștigătorul a opt medalii olimpice, Usain Bolt, a anunțat că a semnat un contract cu o echipă de fotbal. Atletul va preciza în această săptămână la ce echipă va evolua pe teren, titrează revista Goal.

“Am semnat cu o echipă de fotbal,” a scris Usain pe contul său de socializare.

Un anunț oficial urmează să fie făcut marți, a mai scris Usain Bolt.

Înainte de acest anunț, Usain a precizat că a primit oferte din partea a 12 cluburi.

Usain Bolt a anunțat în 2017 că va renunța la atletism, dar tot atunci a subliniat și că este interesat să se lanseze în fotbal, un sport în care crede că poate deveni la fel de bun.

Luna trecută, Usain a anunțat că a fost invitat să participe la antrenamentele celor de la Borussia Dortmund. Totuși, echipa de suflet a lui Usain este Manchester United. Atletul și-a oferit serviciile și echipei conduse de David Beckham.

Citește și...