Atacantul formaţiei Bursaspor, Bogdan Stancu, în vârstă de 30 de ani, s-a retras din naţionala României, el anunţându-şi decizia printr-o scrisoare deschisă trimisă pe adresa FRF, transmite News.ro.
“Cu un profund sentiment de regret doresc să anunţ, prin această scrisoare deschisă, retragerea mea de la echipa naţională a României. Recunosc, nu mi-a fost uşor să iau această decizie, dar am considerat că a venit momentul să mă concentrez mai mult asupra carierei de jucător al clubului cu care am contract în prezent şi, mai ales, să acord mai mult timp familiei mele. Doresc, desigur, să mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care au fost alături de mine în perioada în care am făcut parte din Echipa Naţională a României. Mulţumirile mele sunt adresate, în egală măsură, Federaţiei Române de Fotbal, staff-ului tehnic, antrenorilor, cât şi colegilor de echipă. Voi continua să fiu cu sufletul alături de colegii mei şi de tot ce înseamnă echipa reprezentativă a României. Cu recunoştinţă, Bogdan Sorin Stancu”, este scrisoarea atacantului, conform frf.ro.
Selecţionerul Cosmin Contra a declarat că a încercat să îl convingă pe Stancu să se răzgândească în privinţa retragerii. “Bogdan este o pierdere importantă pentru echipa naţională. Îi mulţumim pentru tot ce a reuşit în tricoul naţionalei. Am avut o discuţie cu el în cantonamentul din Antalya al echipei lui de club la care a participat şi antrenorul său Paul Le Guen în care am încercat să-l convingem să se răzgândească. Îi dorim succes pe mai departe la echipa sa de club!”, a spus Contra.
Bogdan Stancu a fost selecţionat de 52 de ori în prima reprezentativă şi a înscris 14 goluri. Şi-a început cariera la lot în anul 2010, debutul său fiind într-un meci contra Turciei, pe 11 august 2010. Ultima partidă a sa în tricoul echipei naţionale a fost consemnată împotriva naţionalei Muntenegrului, la 4 septembrie 2017, în preliminariile CM din Rusia.