Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-3, pe letona Anastasija Sevastova, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 13, calificându-se în sferturile de finală ale Qatar Open, transmite News.ro.
Sevastova a început cu un nivel ridicat de joc, cu mingi de amplitudini diferite, când scurte, când lungi, bine poziţionate în zonele greu accesibile ale terenului advers. Halep s-a încălzit şi s-a mişact mai greu la început, probabil din cauza accidentării de la picior, dar şi-a intrat repede în ritm şi a preluat controlul jocului, printr-o abordare agresivă, cu lovituri precise (29 de lovituri câştigătoare şi 21 de erori), care au “lichidat” repede încrederea letonei. Românca a “căzut” un pic în setul secund, după ce a ratat un break de la 40-0, la 1-0 pentru ea. Însă intervenţia lui Andrei Pavel a readus-o în joc pe româncă.
Sevastova a condus cu 2-0, după break, la început. Halep a egalat şi s-a desprins apoi la 5-3. Sevastova a făcut un nou break, dar Simona a răspuns cu rebreak şi a luat setul cu 6-4, după 32 de minute.
În setul al doiela, Halep a fost întoarsă de la 1-0 şi 40-0 pe serviciul rivalei. La 2-3, cu break avans pentru Sevastova, Halep a apelat pentru prima dată la acest turneu la Andrei Pavel, care a sfătuit-o să trimită mingea cu mai mult efect în terenul advers.
“Dă-i un pic de efect. Când ai dat cu efect în ghemul trecut şi n-ai mai dat aşa plat, ţi-a intrat tot timpul. Dă-i un pic de efect, nu trebuie să dai plat. Şi nu trebuie să faci tu toate punctele, mai las-o şi pe ea. Dă-i una mai moale şi apoi poţi să dai în ea. Atâta tot. Fii atentă la scurta aia când e ea liberă. Nu eşti contra, se vede foarte bine, ştiu că simţi tu aşa, numai dă-i cu efect, ca să dai un pic de margine acolo, ca să nu dai plat, mai ales dacă nu simţi piciorul să împingi în el cât poţi tu, atunci dă-i un pic de fect. Şi gândeşte unde vrei să-l plesezi, nu te mai gândi cum. Altfel, joci foarte bine, stai liniştită. Ai avut un pic de ghinion acolo la 1-0. Altfel, eşti pe felie, stai. Mingea, una mai înaltă şi schimbăi ritmul. Hai, punctul ăsta acum”, i-a transmis Pavel.
Halep nu a mai lăsat nimic până la fial, punând capăt partidei cu un punct extrem de spectaculos şi cu 6-3, după 65 de minute. Aceasta a fost a cicea victorie consecutivă în două seturi împotriva Anastasijei Sevastova.
În faza următoare, ea va evolua pentru prima dată cu sportiva americană Catherine Bellis, locul 48 WTA, venită din calificări, care a eliminat-o pe deţinătoarea trofeului, jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, scor 7-6 (4), 6-3.
Calificarea în sferturi la Doha este recompensată cu un premiu de 68.125 de dolari şi cu 190 de puncte WTA.