Sorana Cîrstea, în turul doi la Doha. Irina Begu, eliminată de Samantha Stosur în primul tur

Vocea.biz / 13.02.2018
Sorana Cîrstea, în turul doi la Doha. Irina Begu, eliminată de Samantha Stosur în primul tur

Sorana Cîrstea, locul 36 WTA, s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului de la Doha, cu premii totale de 3.173.000 de dolari. În schimb, jucătoarea de tenis clasată pe următoarea poziție, Irina-Camelia Begu, a fost elminată în runda inaugurală a turneului de categorie Premier 5 de la Doha.

Sorana Cîrstea a trecut în primul tur de sportiva din Grecia Maria Sakkari, locul 62 WTA, scor 6-2, 6-3, după o oră şi 13 minute de joc, scrie News.ro.

În turul doi, Cîrstea va evolua în compania învingătoarei din meciul dintre belgianca Elise Mertens, locul 20 mondial, şi Timea Babos, din Ungaria, locul 35 mondial.

Accederea în turul doi la Doha este recompensată cu 60 de puncte WTA şi 17.325 de dolari.

Irina-Camelia Begu a fost învinsă de australianca Samantha Stosur, locul 39 WTA, scor 6-4, 6-2, după o oră şi 16 minute de joc.

Begu a acuzat dureri la piciorul stâng în finalul primului set şi la începutul celui de-al doilea, ea evoluând cu un bandaj.

Pentru prezenţa în primul tur la Doha, Begu va primi un punct WTA şi 8.900 de dolari.

Citește și...