Medicul Ştefan Irimia: Simona Halep se simte mult mai bine

Vocea.biz / 10.02.2018
Medicul Ştefan Irimia: Simona Halep se simte mult mai bine

Medicul Ştefan Irimia, care a consultat-o pe Simona Halep la Cluj-Napoca, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că jucătoarea de pe locul 2 WTA se simte mult mai bine şi urmează să mai facă un RMN, după care va pleca, luni, la Doha, titrează News.ro.

“Simona se simte mult mai bine. Aseară s-a antrenat şi cel mai important este că nu simte nicio durere. În urmă cu foarte puţin timp a plecat deja spre Bucureşti, iar mâine va mai face un RMN la Bucureşti şi mi-l va trimite şi mie ca să vedem rezultatul exact înaintea plecării la Doha. Se simte bine, iar luni va pleca spre Doha”, a spus Irimia despre situaţia Simonei Halep, care a suferit o afecţiune la talpă.

Simona Halep a asistat, sâmbătă, la primele două meciuri ale întâlnirii de Fed Cup dintre România şi Canada, câştigate de Sorana Cîrstea şi Irina Begu în faţa jucătarelor Carol Zhao şi Bianca Andreescu.

Citește și...