România, fără echipe în grupele cupelor europene

Vocea.biz / 31.08.2018
România, fără echipe în grupele cupelor europene

România nu mai are nicio echipă în cupele europene, înaintea fazei grupelor Ligii Europa şi Ligii Campionilor. O situaţie similară s-a întâmplat în sezonul 2015/2016, când Steaua şi Astra Giurgiu erau eliminate în play-off-ul Ligii Europa.

În această ediţie a cupelor europene, România a fost reprezentată de campioana CFR Cluj, în preliminariile Ligii Campionilor şi Ligii Europa, de vicecampioana FCSB de câştigătoarea Cupei României, CSU Craiova, şi de FC Viitorul, în preliminariile Ligii Europa, titrează News.ro.

Echipa lui Gheorghe Hagi a fost prima care a părăsit competiţia, în turul al doilea, în care a fost eliminată de Vitesse Arnhem, după 2-2 acasă şi 1-3 în deplasare. În manşa I, FC Viitorul trecuse de Racing FC Union din Luxemburg, cu 2-0 în deplasare şi 0-0 acasă.

CSU Craiova a ieşit din primul tur în care a evoluat, al treilea preliminar al Ligii Europa, după 1-3 în deplasare şi 1-1 acasă, cu RB Leipzig.

CFR Cluj a început în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, în care a fost depăşită de campioana Suediei, Malmo FF, după 0-1 la Cluj-Napoca şi 1-1. Ardelenii au continuat în Liga Europa, trecând în turul al treilea preliminar de Alaşkert din Armenia, după 2-0 în deplasare şi 5-0 acasă.

În play-off, CFR Cluj a pierdut de două ori cu campioana Luxemburgului, Dudelange, scoruri 0-2 în deplasare şi 2-3 acasă.

FCSB a început Liga Europa în al doilea tur preliminar, în care a eliminat formaţia slovenă Rudar Velenje, după 0-2 în deplasare şi 0-4 acasă.

În turul al treilea, echipa antrenată de Nicolae Dică a eliminat formaţia Hajduk Split din Croaţia, după 0-0 afară şi 2-1 pe Arena Naţională.

Însă nici FCSB nu a intrat în grupe, fiind eliminată de Rapid Viena, după 1-3 în Austria şi 2-1 la Bucureşti.

Citește și...