Dică: Trebuie să facem un meci perfect pentru a reuşi calificarea

Vocea.biz / 29.08.2018
Dică: Trebuie să facem un meci perfect pentru a reuşi calificarea

Antrenorul formaţiei FCSB, Nicolae Dică, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că echipa sa va trebui să facă un meci perfect joi seara pentru a se putea califica în grupele Ligii Europa, după ce a pierdut partida tur a play-off-ului cu Rapid Viena, cu scorul de 1-3, titrează News.ro.

„Trebuie să facem un meci perfect pentru a reuşi aceasta calificare. Îmi place că plecăm cu şansa a doua, pentru că sunt puţini care cred în noi, dar eu am încredere în jucători şi cred că vom face un meci mare. Putem face un meci perfect, am pregătit foarte bine acest meci şi eu sper să avem aceeaşi atitudine pe care eu mi-o doresc mereu. I-am văzut pe cei de la Rapid, pe tranzaţia pozitivă sunt foarte buni, au viteză foarte bună de la mijloc în sus, trebuie să recuperăm foarte repede mingea şi să punem presiune pe ei. Dacă vom reuşi acest lucru vom face un rezultat mare. Cu siguranţă jucătorii se vor implica este un meci important pentruSteaua, pentru clubul nostru, nu are cum la un astfe de meci cu miză jucătorii să nu fie implicaţi”, a spus Dică.

Tehnicianul speră ca absenţa portarului Cristian Bălgrădean, accidentat în partida cu Viitorul, să nu conteze foarte mult joi seara: „Eu sper să nu conteze absenţa lui Bălgrădean. Vlad a intrat foarte bine la meciul cu Viitorul, este un jucător cu un caracter puternic, avem încredere în el şi cu siguranţă va face un meci bun. Îl avem pe Vlad în poartă, sperăm să nu avem niciun fel de probleme”.

Dică şi-ar dori să vină cât mai mulţi suporteri la stadion, pentru că exhipa sa este capabilă să înscrie mai multe goluri într-o perioadă scurtă de timp, indiferent de rezultatul de mement. „Mi-aş dori să vină cât mai multă lume la meci, să ne încurajeze, să aibă încredere în noi. Să ne încurajeze orice s-ar întâmpla pe parcursul meciului, pentru că suntem o echipă agresivă şi putem marca 2-3 goluri în decurs de 10-15 minute, suntem o echipă ofensivă. Vrem să fie alături de noi pentru că jucătorii vor da totul ca să ne calificăm. Contează şi primele pe care patronul le-a promis pentru calificare”, a mai spus Dică.

Antrenorul FCSB a comentat şi posibilitatea ca suporterii echipei Rapid Bucureşti să susţină joi seara echipa austriacă: „Numai la noi în România se poate întâmpla ca românii noştri să ţină cu o echipă din altă ţară. Asta este , suuntem învăţaţi. Noi încercăm să face ceva pentru fotbalul românesc. Atunci când Steaua mergea în Champions League şi aduna puncte a reuşit CFR, Galaţi, Urziceni să meargă direct, datorită Stelei. Şi a făcut şi Rapid într-un an, când era Răzvan Lucescu. Dacă nu reuşeam să facem puncte nu mai mergeau, dar aşa suntem noi, ce să facem. Cu cât mai mulţi ne ţin ghină, cu atât avem noi mai mult noroc”.

Partida FCSB – Rapid Viena, din manşa secundă a play-off-ului Ligii Europa, se va disputa, joi, de la ora 21.30, pe Arena Naţională. În tur, Rapid Viena a câştigat cu scorul de 3-1.

Tags:
Citește și...