Cristina Neagu, la 30 de ani: Câştigarea Supercupei României ar fi un cadou frumos pentru mine

Vocea.biz / 24.08.2018
Cristina Neagu, la 30 de ani: Câştigarea Supercupei României ar fi un cadou frumos pentru mine

Handbalista Cristina Neagu, liderul naţionalei şi al campioanei CSM Bucureşti, împlineşte duminică 30 de ani. În seara precedentă va juca pentru Supercupa României şi a declarat pentru News.ro că trofeul, primul al sezonului, ar fi un cadou frumos pentru aniversarea sa. ”Mă simt tânără”, spune cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, 2015 şi 2016.

Gândurile Cristinei Neagu par a fi doar la handbal, chiar dacă duminică împlineşte 30 de ani, din care 18 i-a dedicat sportului favorit.

Se pregăteşte deja cu campioana CSM Bucureşti pentru noua stagiune, care debutează sâmbătă seară, cu Supercupa României, în compania echipei HCM Râmnicu Vâlcea.

Cum e viaţa sa la 30 de ani?

”A trecut timpul, au devenit mulţi ani cei pe care i-am dedicat handbalului. Când mergeam prima dată la lotul naţional şi eram copil îmi spuneau fetele de atunci că voi vedea ce repede trece timpul. Mă pufnea râsul la acea vreme. Uite că au avut dreptate, a trecut tare repede timpul. Împlinesc 30 de ani”, a declarat Cristina Neagu pentru News.ro.

Handbalista atât de apreciată la nivel internaţional mai spune că, în pofida anilor adunaţi, se simte tânără.

”Lăsând la o parte problemele de sănătate pe care le am, cele cronice şi cu care voi trăi până voi pune ghetele în cui, mă simt tânără. Şi pe teren mă simt tânără. Acest număr, 30, e doar un număr. Vârsta e doar un număr, contează doar cum te simţi”.

La capitolul cadouri, gândurile îi fug tot la handbal.

”Sâmbătă jucăm pentru Supercupa României, iar câştigarea trofeului ar fi un frumos cadou pentru mine. La alte cadouri nu m-am gândit, nu am ceva special să-mi doresc. Sigur că e sănătatea în primul rând, dar nu un obiect anume. Chiar m-au întrebat şi fetele dacă îmi doresc ceva anume şi le-am spus că nu”.

Şi, atunci, ce cadou va primi din partea colegelor?

”Nu ştiu (râde – n.r.). Va fi o surpriză. O să se gândească ele la ceva. Important este să câştigăm meciul din Supercupă”.

Va urma şi o petrecere după meciul de sâmbătă seară, dar Cristina este cumva şi superstiţioasă. ”Să câştigăm meciul, apoi vom vedea şi cu petrecerea. Sigur că va fi una, dar mai întâi să cucerim trofeul”.

Pas cu pas, este parcă deviza ei. Întâi sănătate, apoi Supercupa, apoi debutul în noul sezon al Ligii Naţionale, grupele Ligii Campionilor, Campionatul European din decembrie, Final Four, titlul, Cupa …. cam acesta ar fi traseul stagiunii. Într-un cuvânt: trofee.

Şi le-a dorit şi a luptat pentru ele întotdeauna. Iar la 30 de ani, pe care îi va împlini duminică, parcă nu s-a schimbat nimic. De 18 ani joacă handbal, de 12 ani joacă în prima ligă, de 11 ani evoluează pentru echipa naţională, a câştigat Liga Campionilor şi 10 titluri naţionale (şase în România, patru în Muntenegru), are nenumărate premii individuale în competiţiile naţionale şi internaţionale, iar de trei ori a fost declarată cea mai bună jucătoare a lumii, fiind singura sportivă care a adunat atâtea distincţii din partea IHF.

A adunat cinci medalii cu naţionalele României în marile competiţii, din care două bronzuri la senioare (CE 2010 şi CM 2015), însă niciun aur. Acesta este trofeul pe care îl râvneşte cel mai mult şi o spune de fiecare dată, aşa cum fiecare sezon îl începe doar cu gândul de a fi cea mai bună.

Citește și...