Un punct câştigat de Simona Halep în meciul cu poloneza Agnieszka Radwanska din turul al treilea al Miami Open a fost ales de fani, pe site-ul WTA, lovitura lunii martie.
Halep a obţinut 81 la sută din totalul voturilor, titrează News.ro.
La începutul setului decisiv cu Radwanska, Halep a condus cu 1-0, după o “contrascurtă” de efect, ea trimiţând mingea în terenul adversarei sub un unghi foarte deschis din apropierea fileului. Jucătoarea română, locul I WTA, a pierdut acea partidă, cu 6-3, 2-6, 3-6, disputată în faţa polonezei de pe locul 32 WTA atunci.
Pe locul doi s-a clasat daneza Caroline Wozniacki, cu un punct din meciul cu Monica Puig din Puerto Rico, contând pentru turul al doilea al Miami Open – 7 la sută.
Poziţia a treia este ocupată de japoneza Naomi Osaka, cu o reuşită din meciul cu rusoaica Maria Şarapova, din turul I al turneului de la Indian Wells – 5 la sută, pe patru se află Caroline Dolehide (SUA), cu un punct câştigat în faţa Simonei Halep la Indian Wells – 4 la sută, iar pe locul cinci se află germana Angelique Kerber, cu un punct din întâlnirea cu chinezoaica Yafan Wang, din optimile de finală ale Miami Open – 3 la sută.