Nadal a fost pentru prima dată pe locul I în urmă cu nouă ani şi jumătate (18 august 2008), la vârsta de 22 de ani. De atunci, el s-a aflat 168 de săptămâni pe această poziţie (inclisiv săptămâna în curs). Federer, care a devenit cel mai vârstnic lider ATP, la 19 februarie, a acumulat 309 săptămâni ca numărul 1 mondial, transmite News.ro.
Nadal este neîntrerupt în Top 10 ATP din 25 aprilie 2005. În istoria ierarhiei ATP, care începe la 23 august 1973 (cu llie Năstase primul lider), spaniolul este al şaptelea jucător ca număr de săptămâni în fruntea clasamentului, la două de americanul John McEnroe, al şaselea.
Rafael Nadal a fost pe locul I 46 de săptămâni, între 18 august 2008 and 5 iulie 2009, 56 de sptămâni, între 7 iunie 2010 şi 3 iulie 2011, 39 de săptămâni, între 7 octombrie 2013 şi 6 iulie 2014 şi 26 de săptămâni, între 21 august 2017 şi 18 februarie 2018. Doar Federer (309), Pete Sampras (286), Ivan Lendl (270), Jimmy Connors (268), Novak Djokovici (223) şi McEnroe (170) au pşetrecut mai mult timp ca lideri ATP.
În această săptămână, pe locul al treilea este croatul Marin Cilici, cu 4.985 de puncte, urmat de finalistul de la Miami, germanul Alexander Zverev, cu 4.925 de puncte, în urcare o poziţie, şi de bulgarul Grigor Dimitrov, cu 4.635 de puncte, în coborâre o poziţie.
Câştigătorul Miami Open, americanul John Isner, a urcat opt locuri şi a acces pentru prima dată în Top 10, pe poziţia a noua, cu 3.125 de puncte.
Marius Copil a urcat două locuri, până pe 82, cu 680 de puncte. La dublu, Horia Tecău se menţine pe locul 12, cu 4.890 de puncte, iar Florin Mergea a urcat de pe 79 pe 78, cu 1.041 de puncte.