Gigi Becali despre suspendarea FRF: “O să o atac şi în instanţă civilă”

Vocea.biz / 07.09.2017
Gigi Becali despre suspendarea FRF: “O să o atac şi în instanţă civilă”

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a fost suspendat şase luni, respectiv patru luni, de Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal în două dosare, sancţiuni decise miercuri. În replică, Becali a declarat că va ataca decizia FRF. 

UPDATE: Gigi Becali a declarat, joi, că suspendarea dictată de Federaţia Română de Fotbal în cazul său va fi anulată, el menţionând că va ataca hotărârea şi în instanţă.

“O să se anuleze, o să o atac şi în instanţă civilă. Problema este mentaliatea, adică îl ataci pe şeful meu, stai că-ţi dau la cap. Când o să se termine în România chestiunea asta? Când o să avem judecători şi comisii adevărate? Dacă ei se supun lui Burleanu, dacă el Burleanu a putut să stăpânească, vă daţi seama ce oameni slabi avem în toată federaţia şi în tot fotbalul?”, a spus Becali la Pro X.

El a precizat că nu înţelege de ce a fost suspendat. “Nu înţeleg de unde până unde. Nu are de unde să-mi dea suspendare. Nici nu m-am dus la comisie, doar am trimis scris. Nu vreau să stau în faţa la orice om de nimic ca să judece pe mine. 65.000 că, vezi Doamne, i-am zis (lui Daum) drogangiu. Păi a fost condamnat pentru consum de droguri. A doua, că am spus că jucătorii din Africa, că nu poţi să te înţelegi de ei că n-au educaţie. N-am nicio problemă de culoare, de discriminare, eu am o problemă de adaptare”, a explicat Becali.

Gigi Becali a menţionat că nu poate fi considerat finanţator la FCSB şi clubul nu trebuia amendat. “Clubul ce vină are? N-am nicio treabă cu clubul, mi-am luat banii, nici măcar finanţator nu mai pot fi numit pentru că eu nu mai finanţez, mi-am luat banii. Sunt nişte lucruri în România… te cruceşti. Nu au cum să nu mă lase să merg la meciuri, cum adică, asta înseamnă puşcărie”.


Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a fost suspendat şase luni, respectiv patru luni, de Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal în două dosare, sancţiuni decise miercuri.

În plus, Becali a fost penalizat cu 130.000 de lei.

Deciziile din cele două dosare sunt următoarele, conform site-ului FRF:

“Admite cererea formulată de reclamanta FRF, prin Secretar General împotriva pârâtului George Becali. În temeiul art. 52 al. 1 şi 2 lit. b coroborat cu art. 52 al. 1 şi 4 din RD se sancţionează pârâtul George Becali cu măsura suspendării pentru 6 luni şi penalitate sportivă de 65.000 lei. În temeiul art. 45 din RD pârâtul George
Becali va executa sancţiunea suspendării pentru 6 luni şi plata penalităţii sportive de 65.000 lei. Admite cererea formulată de reclamanta FRF, prin Secretar General împotriva pârâtului George Becali. În temeiul art. 54 al. 1 din RD se sancţionează pârâtul George Becali cu măsura suspendării pentru 4 luni şi o penalitate sportivă în cuantum de 65.000 lei. În temeiul art. 54 al. 1 dn RD se sancţionează Fotbal Club FCSB SA cu penalitate sportivă de 10.000 lei”.

Articolele în baza cărora s-au decis sancţiunile prevăd “comportarea jignitoare, calomnioasă şi declaraţii care afectează imaginea fotbalului” şi “Rasismul. Xenofobia. Discriminarea. Denigrarea”.

“Articolul 52 – Comportarea jignitoare, calomnioasă şi declaraţii care afectează imaginea fotbalului. 1 Fapta unei persoane care prin orice mijloace, cum ar fi gesturi sau cuvinte jignitoare, aduce atingere onoarei, reputaţiei, demnităţii sau imaginii publice a unei persoane, se sancţionează astfel: a) dacă autorul este un jucător sau antrenor, cu măsura suspendării de la 2 la 6 jocuri;  b) dacă autorul este un oficial sau oficial asimilat, cu măsura suspendării de la 2 la 6 luni. 2 Dacă fapta arătată la alin. 1 a fost săvârşită prin intermediul mass-media, sancţiunile vor fi următoarele: b) dacă autorul este oficial asimilat (finanţator, sponsor, alţii asemenea), acesta va fi sancţionat cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal de la 6 la 12 luni la prima abatere; la fiecare abatere următoare, sancţiunea aplicată oficialului va fi stabilită prin dublarea sancţiunii aplicată anterior, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară. 4 În cazul sancţionării oficialilor conform prevederilor alin. 2, lit. b, al prezentului articol, penalitatea aplicată este dela 5000 lei la 200.000 de lei la prima abatere; la fiecare abatere următoare, sancţiunea aplicată oficialului se va stabili prin dublarea sancţiunii aplicată anterior”.

“Articolul 54 – Rasismul. Xenofobia. Discriminarea. Denigrarea. 1, Orice persoană care, în mod public, discriminează sau denigrează pe altcineva într-o manieră jignitoare pe motive de rasă, culoare, limbă, religie, sex, origine etnică sau care comite o altă faptă  având acest caracter, va fi suspendată pentru 6 jocuri la toate nivelurile, în cazul jucătorilor, echipei tehnice şi antrenorilor şi 4 luni pentru oficiali. În plus, clubul căruia aparţine făptuitorul va fi sancţionat o penalitate sportivă de la 5.000 la 60.000 de lei, la fiecare nouă abatere de acelaşi tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ faţă de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancţinat gradual cu programarea jocurilor fără spectatori de la 1 la 4 etape cumulat cu o penalitate sportivă de 60.000 lei. Dacă acesta este un oficial asimilat, penalitatea va fi de la 10.000 la 80.000 de lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi în cazul în care o persoană are un comportament xenofob, ofensator sau care hărţuieşte o altă persoană pe astfel de motive”.

Potrivit digisport.ro, Becali va ispăşi suspendarea mai mare, cea de şase luni.

(News.ro)

Citește și...