Numele Arenei Naţionale ar putea fi schimbat din cauza banilor

Vocea.biz / 27.10.2017
Numele Arenei Naţionale ar putea fi schimbat din cauza banilor

Arena Naţională, cel mai mare stadion de fotbal din țară, ar putea avea un nou nume, din cauza pierderilor financiare mari.

Arena Națională a înregistrat pierderi de 3,2 milioane de euro. În încercarea de a atrage mai mulți bani pentru stadion, USR a inițiat un proiect care propune schimbarea numelui.

Uniunea Salvaţi România a venit cu o propunere de schimbare a numelui, invocând pierderile foarte mari pentru bugetul local: “De la inaugurarea sa, din septembrie 2011 şi până în iulie 2017, Arena Naţională a înregistrat cheltuieli totale de aproximativ 8 milioane de euro şi venituri totale de aproape 4,8 milioane de euro. Evident, veniturile nu au reuşit să acopere cheltuielile cu utilităţile şi cu mentenanţa şi este nevoie de creşterea veniturilor”, au spus autorii ideii, citați de Mediafax.

Arena Naţională ar putea primi numele unui sponsor, după modelele stadioanelor lui Manchester City (Etihad Stadium), Bayern Munchen (Allianz Arena) sau, mai recent, Atletico Madrid (Wanda Metropolitano), pentru a atrage mai mulți bani.

Citește și...