Simona Halep a învins-o pe Caroline Garcia, la Turneul Campioanelor

Vocea.biz / 23.10.2017
Simona Halep a învins-o pe Caroline Garcia, la Turneul Campioanelor

UPDATE: Simona Halep, locul 1 WTA, a învins-o, luni, la Turneul Campioanelor de la Singapore, pe Caroline Garcia, jucătoarea franceză ocupantă a locului 8 în clasamentul mondial al tenisului feminin, în primul meci al Grupei Roşii.

UPDATE 2: Simona Halep a declarat că nu ştie care sunt variantele pentru a rămâne pe locul I WTA după turneul de la Singapore.

“Nu ştiu care sunt variantele pentru a-mi păstra locul I, nu mai fac asta. Am făcut-o în vară şi nu mi-a fost foarte bine. Acum nu mă mai gândesc să termin anul pe locul I, am atins această poziţie, vreau doar să joc meci după meci, să câştig meciurile pe care le joc aici, e mai important decât să termin anul pe primul loc. Sigur, ar fi un lucru frumos dacă aş fi numărul 1 la finalul anului, dar nu cel mai important pentru mine în acest moment”, a declarat ea, într-on conferinţă de presă.

Halep s-a declarat foarte bucuroasă că a câştigat primul meci în calitate de numărul 1 mondial.

UPDATE: La finalul meciului, Simona a declarat că a avut un meci greu, dar excelent. „Sunt fericită că am câștigat și că am scăpat de presiune”, a spus ea.

“A fost un meci excelent. Cred că a fost unul dintre cele mai bune meciuri ale mele. A fost greu, pentru că ea m-a bătut la Beijing. Dar și eu am învins-o la Toronto. (…) Mă simt bine aici, la Singapore. Este primul turneu ca numărul 1 mondial. Sunt fericită că am câștigat și că am scăpat de presiune. Sper ca în turul următor să joc mai bine. După US Open am lucrat mult și mi-am îmbunătățit serviciul”, a spus Halep, la finalul meciului, printre ropote de aplauze.

UPDATE 16.10: Simona Halep a învins-o pe Garcia cu scor 6-4, 6 -2, fiind primul turneu la care participă din postura de lider mondial al tenisului feminin.


Simona Halep o înfruntă în prima rundă a grupelor de la Turneul Campioanelor pe jucătoarea care i-a stricat petrecerea la Beijing, atunci când constănţeanca a devenit lider mondial, scrie Mediafax.

Halep a fost învinsă de Garcia în finala disputată pe 8 octombrie, scor 6-4, 7-6(3), iar cele două nu au mai jucat niciun meci oficial de la acea dată. Simona s-a mai confruntat în alte două rânduri cu Caroline, jucătoarea antrenată de Darren Cahill impunându-se de fiecare dată: 6-4, 2-6, 6-1 în optimi la Sydney 2016 (hard), respectiv 6-4, 6-2 în sferturi la Toronto 2017 (hard).

Simona Halep participă pentru al patrulea an consecutiv la Singapore şi nu a câştigat niciodată trofeul, fiind aproape doar în anul 2014, atunci când a cedat cu 3-6, 0-6 finala împotriva Serenei Williams. Turneul Campioanelor este o competiţie la care participă cele mai bune 8 jucătoare ale sezonului și pune la dispoziţie premii în valoare totală de 7 milioane de dolari.

Citește și...