Gino Iorgulescu, reales președinte al LPF – UPDATE

Vocea.biz / 23.10.2017
Gino Iorgulescu, reales președinte al LPF – UPDATE

Gino Iorgulescu, actualul preşedinte al LPF, în vârstă de 61 de ani, şi preşedintele ACS Poli Timişoara, Sorin Drăgoi, 52 de ani, au candidat pentru preşedinţia forului care organizează fotbalul profesionist de primă ligă în România.

UPDATE 12.20: Gino Iorgulescu (foto dreapta) a câștigat detașat șefia LPF, alegerea fiind făcută în doar cinci minute. El a fost votat de 13 reprezentanți ai cluburilor de fotbal, iar contracandidatul său a primit votul doar din partea clubului de fotbal pe care îl conduce, potrivit Digi 24. Gino Iorgulescu va fi președintele LPF în următorii cinci ani.


Iorgulescu şi Drăgoi provin din medii diferite, primul fiind un fost fotbalist internaţional, iar celălalt cu o activitate destul de departe de “sportul rege” până în 2016. Însă cei doi au un numitor comun, fiind “acuzaţi” că sunt sprijiniţi politic.

Iorgulescu a făcut carieră ca jucător la Sportul Studenţesc, dar a mai evoluat şi la Dunărea Giurgiu şi Progresul. După retragere, el a activat ca antrenor secund la echipa naţională, în mandatele selecţionerilor Mircea Rădulescu şi Cornel Dinu, apoi a fost mai mulţi ani preşedintele FC Naţional, fostă Progresul.

Gino Iorgulescu este în funcţia de preşedinte al LPF din 14 noiembrie 2013, când l-a învins la ultimele alegeri pe Dumitru Dragomir, cu 11 voturi la 7. Dragomir conducea LPF de 17 ani. Dar cu o zi înaintea alegerilor, o întrunire a unor politicieni, între care premierul de atunci Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea, cu zece conducători ai unor cluburi din Liga I a pus capăt “domniei” lui “nea Mitică” la ligă.

Sorin Drăgoi a fost inspector vamal la Bucureşti, apoi timp de nouă luni, în 2001, a lucrat ca funcţionar vamal la Arad, după care a părăsit sistemul vamal. Drăgoi este om de afaceri, a fost acţionar al unor firme din domeniul imobiliar şi a deschis câteva localuri în Timişoara. Din 2012 a fost consilierul primarului Nicolae Robu, în 2013 a devenit primul city-manager al oraşului de pe Bega, iar din vara anului 2016 este preşedintele ACS Poli Timişoara. Drăgoi este şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Golf.

După ce în mass-media s-a scris că este susţinut de liderul PSD, Liviu Dragnea, Drăgoi a spus că nu a făcut politică şi nu este un produs politic. El a recunoscut că a fost coleg de facultate (Transporturi, din cadrul UPB) cu Dragnea, dar a precizat că nu este prieten cu acesta: “Ne-am întâlnit, dar nu des, nu la grătare.

Iorgulescu şi Drăgoi mai au ca numitor comun, în programul lor pentru şefia LPF, să obţină cel puţin aceiaşi bani din cedarea drepturilor de televizare ca din actualul contract şi să introducă arbitrajul video la meciurile din Liga I. Banii şi arbitrajul sunt două teme sensibile în rândul conducătorilor cluburilor de primă divizie.

Drăgoi susţine că a decis să candideze la preşedinţia LPF deoarece consideră că actuala administraţie a forului nu este îndreptată către cluburi.

“Este un drept democratic pe care mi l-am exercitat şi dorinţa de a candida a venit din nevoia unei schimbări la Liga Profesionistă de Fotbal. Din punct de vedere al preşedintelui de club de fotbal consider că e nevoie de o schimbare la ligă. Liga Profesionistă de Fotbal trebuie să fie îndreptată foarte mult către cluburi. Ea se compune din cluburile de fotbal şi trebuie îndreptată înspre cluburile de fotbal. Iar acum lucrurile nu stau aşa. Nu e normal ca tu, liga, să nu pui la dispoziţie foarte multe lucruri, gen contracte, valoarea lor şi aşa mai departe. Eu consider că un management adecvat la Liga Profesionistă de Fotbal nu duce decât la un plus-valoare şi bani mai mulţi de atras din sponsorizări. Şi a doua direcţie ar fi transparenţa totală. Vii frumos şi spui cu cât ai semnat contractele şi cât au cluburile de câştigat”, a declarat Drăgoi, pentru News.ro.

La rândul său, Iorgulescu spune că îşi doreşte un nou mandat şi pentru că majoritatea cluburilor din Liga I i-a cerut acest lucru. Cele mai importante realizări în mandatul care se va încheia luni sunt, în opinia lui, valoarea contractului de televizare a meciurilor şi reducerea numărului de echipe din prima ligă, ceea ce a făcut competiţia mai interesantă.

“Am convingerea că oamenii care ţin în mâini destinele cluburilor profesioniste ştiu ce am făcut pentru fotbalul românesc în ultimii patru ani, cât efort a depus actuala conducere a ligii pentru ca fotbalul nostru să fie mai bun, mai atractiv pentru suporteri. Şi, nu în ultimul rând, candidez pentru că marea majoritate a cluburilor din Liga 1 mi-au cerut să fac acest lucru. (…) În primul rând, contractul de televizare a meciurilor. 27.5 milioane  de euro net pe sezon asigură mare parte din bugetele cluburilor. Apoi, schimbarea sistemului competiţional, cu play-off şi play-out şi reducerea numărului de echipe din prima ligă, de la 18 la 14. Astfel, competiţia a devenit mai atractivă în condiţiile date şi banii mai mulţi pentru fiecare club în parte. Sezonul trecut, titlul s-a disputat între trei echipe până în ultima etapă, lucru foarte rar şi în marile campionate occidentale”, a precizat Iorgulescu, pentru News.ro.

Puţine cluburi şi-au anunţat intenţia de vot la Adunarea Generală de alegeri. FCSB, prin vocea patronului Gigi Becali, a făcut-o, exprimându-şi sprijinul pentru Iorgulescu.

“Noi i-am dat hârtie lui Gino. La mine e o chestiune sentimentală, eu pe Gino îl cunosc din tinereţe, din copilărie aproape, de la 18, 19, 20 de ani, poate sunt şi puţin subiectiv. A fost pentru mine pe la Bărbulescu, pe la şefi de poliţie pentru nebuniile pe care le făceam atunci. M-a ajutat, nu pot să trec cu vederea câte am avut cu el. Sunt sută la sută că Gino câştigă, are vreo zece cluburi care au dat hârtie că-l propun”, a declarat Becali.

Drăgoi mizează cel puţin pe votul ACS Poli Timişoara, clubul pe care-l reprezintă şi care l-a propus la conducuerea LPF.

Adunarea Generală de alegeri, la care vor participa cei 14 membri ai LPF, va avea loc, luni, de la ora 12.00, la sediul ligii. În caz de egalitate, alegerile vor fi repetate în aceeaşi zi, până când unul dintre cei doi candidaţi va primi cel puţin opt voturi şi va putea fi declarat câştigător.

Mandatul viitorului preşedinte va fi de cinci ani şi nu de patru, ca până acum, după ce Statutul LPF a fost modificat în acest sens. O persoană nu poate avea mai mult de două mandate la conducerea ligii.

Sursa foto: Colaj Youtube

Citește și...