Simona Halep: Sunt un motor diesel. Încep încet, apoi merg repede

Vocea.biz / 22.10.2017
Simona Halep: Sunt un motor diesel. Încep încet, apoi merg repede

Simona Halep se compară cu un motor diesel, care are un start mai lent, dar care capătă viteză pe parcurs. Jucătoarea română a acordat un amplu interviu pentru WTA Insider, în care a vorbit despre sezonul 2017 şi în care a promis că anul viitor va fi mai puternică.

Jurnalista Courtney Nguyen a remarcat startul dificil de sezon al Simonei Halep, iar sportiva a replicat râzând: “Sunt un motor diesel. Încep încet, apoi merg repede.”

Nguyen i-a spus Simonei că la Indian Wells a fost întrebată care parte a personalităţii ei o ajută în tenis şi care o trage înapoi. Jucătoarea română a răspuns că îşi aminteşte întrebarea, dar nu mai ştie exact ce a răspuns. “Cred că ambiţia mă face să joc şi să obţin rezultate bune. Ce mă răneşte este impulsivitatea. Îmi fac rău singură în timpul meciurilor şi mă pun singură la pământ”.

Jurnalista i-a transmis că în martie a răspuns la fel, în ceea ce priveşte ambiţia, însă a numit “încrederea în sine” drept ceea ce o împiedică în jocul de tenis. “Da, este similiar cu ce am spus acum. Mă pun singură la pământ. Nu am încredere că sunt în stare să fac anumite lucruri”, a răspuns Halep.

Întrebată cum gestionează cele două părţi ale personalităţii ei, pe teren şi în afara lui, Halep a răspuns: “Prima, ambiţia, rămâne cu mine întregul an. De aceea sunt aici după toate momentele dificile pe care le-am avut în acest an. Şi au fost multe. Cât priveşte cealaltă parte, am făcut multe progrese. Acum cred cu adevărat că sunt în stare să fac anumite lucruri, unele măreţe. Când munceşti din greu, când câştigi meciuri, când eşti apropae să câştigi mari turnee, capeţi încredere”.

Halep a reafirmat că nu se aştepta să devină numărul 1 mondial la China Open şi a precizat că această performanţă înseamnă foarte mult şi pentru familia ei.

“Am avut multe şanse în acest an de a deveni numărul 1, dar mă aşteptam mai puţin că se va întâmpla în China să ajung acolo. Dar în viaţă, e întotdeauna aşa. Când te aştepţi mai puţin, se întâmplă. Aşa că am fost fericită că am putut obţine prima poziţie înainte de Singapore şi să termin pe primul loc în clasamentul Race. Este un frumos trofeu şi cu siguranţă toată lumea îşi va aminti asta, mai ales în România. De asemenea, este un lucru bun pentru familia mea. Au lucrat mult cu mine de-a lungul multor ani şi să fiu aici ca numărul 1 mondial este un moment special. Nu simt presiune în acest moment. Vom vedea luni”, a afirmat Simona Halep.

Ea spune că a avut până acum o carieră extraordinară, dar îşi doreşte mai mult

“Cu siguranţă, am avut o carieră extraordinară. Am aproape patru ani în Top 5, este un lucru bun şi frumos. Multe lucruri sunt pozitive. Dar dacă eşti ca mine, aştepţi întotdeauna mai mult. Nu ştiu dacă e bine, dar cu siguranţă pentru tenis în acest moment e ok, deoarece mă ţine motivată, emoţionată şi abia aşteptând următoarea provocare. Am avut multe ocazii pe care nu le-am fructificat anul ăsta, am reuşit în China şi mi-a arătat că totul e posibil dacă munceşti şi continui să crezi”, a declarat românca.

Simona Halep a povestit cât de greu i-a fost după French Open şi cum şi-a recăpătat încrederea după eşecul de la Paris: “După French Open a fost greu. Am plâns după acel meci şi am spus că e imposibil. Nu puteam să cred că nu am putut câştiga acel meci conducând cu set şi 3-0. Am atins trofeul şi tot nu am putut să-l iau. Am mers acasă şi am fost în depresie 3-4 zile. Apoi am revenit pe teren şi am spus că am un ritm bun şi simt bine mingea. Nu am jucat la Birmingham din cauza unei uşoare accidentări. dar am mers la Wimbledon şi am jucat bine. Aşa că după Wimbledon, lucrurile s-au îmbunătăţit. În SUA, cred că am fost aproape de cel mai bun tenis al meu. Mi-am recăpătat încrederea şi totul a fost ok.”

Halep a dezvăluit că este agitată, nervoasă înaintea marilor meciuri, iar antrenorul Darren Cahill îi spune că e bine să aibă o astfel de stare.

“Întodeauna sunt agitată înaintea marilor meciuri. Darren îmi spune tot timpul că e bine să fiu aşa. Este bine să ai emoţii, să ai goluri în stomac, cum am avut la Beijing în fiecare zi – m-au omorât. Dar este datorită pasiunii mele pentru tenis şi dorinţei de a face ca lucrurile măreţe să se întâmple. Asta mă ţine în viaţă în acest moment. Trăiesc pentru tenis şi consider că fiecare moment în care joc, fie că pierd sau câştig, este special. Nu vreau să-mi pierd încrederea şi nu vreau să-mi pierd energia de a merge mai departe în fiecare săptămână. În tenis, este bine că în fiecare luni putem să o luăm de la început”, a adăugat Halep.

Simona Halep regretă două meciuri pierdute categoric în 2017, cu Elina Svitolina, la Toronto, şi cu Garbine Muguruza, la Cincinnati.

“În opinia mea, este imposibil să joci tot anul la acelaşi nivel, din 1 ianuarie în 31 octombrie. Este ceva imposibil. Emoţional, fizic, avem multe lucruri de acest fel. Pot apărea accidentări, căderi psihice, nu e uşor. De la Stuttgart am început să joc bine şi am menţinut nivelul foarte ridicat. Am avut înfrângeri urâte, Svitolina (Toronto) şi Muguruza (Cincinnati). Cu siguranţă, sunt jucătoare foarte bune. Dar aş fi putut face mai multe în acele meciuri, chiar dacă nu le-aş fi câştigat. Puteam juca mai bine.”, a afirmat românca.

În final, Simona Halep a promis că va fi mai puternică în 2018, că va munci în continuare pentru a-şi îmbunătăţi jocul şi pentru a se menţine în vârful ierarhiei jucătoarelor de tenis.

“Cu siguranţă voi munci, deoarece chiar dacă sunt numărul 1 am multe lucruri de îmbunătăţit. Trebuie să muncesc din greu în opinia mea, deoarece nivelul este foarte ridicat şi trebuie să continui să fac asta în fiecare săptămână, ceea ce nu este uşor. Dar vom vedea anul viitor ce o să se întâmple. Am revăzut câteva meciuri din acest an şi vreau să îmbunătăţesc unele lucruri, am început să lucrez la ele şi cu siguranţă la anul voi fi mai puternică anul viitor”, a conchis liderul WTA.

Simona Halep, cap de serie numărul 1, va debuta luni, de la ora 14.30, la Turneul Campioanelor de la Singapore. Ea o va întâlni în primul meci din Grupa Roşie pe sportiva franceză Caroline Garcia, locul 9 WTA.

(News.ro)

Tags:
Citește și...