Clujul atrage încă o competiţie internaţională, Campionatului Mondial de Karate Fudokan

Bogdan Buburuz / 12.10.2017
Clujul atrage încă o competiţie internaţională, Campionatului Mondial de Karate Fudokan

Clujul găzduieşte, între 3 şi 5 noiembrie 2017, Campionatului Mondial de Karate Fudokan, competiţie ce va reuni, la Sala Polivalentă, aproximativ 2.000 de sportivi din peste 40 de ţări, care se vor lupta pentru cele 900 de medalii puse în joc de organizatori. Astfel, porivit organizatorilor, Campionatului Mondial de Karate Fudokan va fi una dintre cele mai mari competiţii sportive organizate în capitala Transilvaniei.

“Evenimentul va depăşi, însă, graniţele unei competiţii sportive. Organizatorii le pregătesc spectatorilor din Sala Polivalentă o serie de surprize în cele trei zile de competiţie. În completarea luptelor din concursul oficial, care se anunţă extrem de disputate, în Sala Polivalentă vor avea loc demonstraţii de karate, spargeri şi momente inedite, printre care şi un „fusion” spectaculos între karate şi balet”, transmit organizatorii.

În cele trei zile de Campionat Mondial, în Sala Polivalentă vor fi amenajate 12 suprafeţe de concurs (tatami) pe care sportivii vor urca în drumul lor spre finală. În total, nu mai puţin de 480 de lupte vor avea loc în concurs. Pentru câştigarea unei medalii, fiecare luptător sau luptătoare va trebui să iasă învingător/învingătoare din 32 de confruntări în care “singurul adversar cu adevarat puternic eşti tu însuţi”, aşa cum le place sportivilor să spună.
Luptele vor fi transmise pe ecranele gigant care vor fi amplasate în sală, iar sistemul de sunet şi lumini va transforma fiecare luptă într-un adevărat spectacol. Finalele se vor desfăşura pe o suprafaţă de luptă iluminată special, pentru a sublinia miza luptei decisive pentru medaliile de aur.

Organizatorii precizează că sportul este în primul rând un fenomen social, iar cu ocazia Campionatului Mondial de Karate Fudokan de la Cluj-Napoca se vor colecta fonduri în vederea sprijinirii fundației Casa AKSZA, fondată în anul 2000 și care în prezent găzduiește un număr de 14 copii abandonați, oferindu-le cazare permanentă, hrană, vestimentație și facilități de educare, în vederea reintegrării lor în societate la atingerea vârstei maturităţii.

Biletele sunt disponibile online pe ghidlocal.com. Un bilet pentru o zi de concurs are preţul de 12 lei, iar un „tournament pass”, abonament valabil pe toată durata competiţiei, costă 30 de lei.

A 7-a ediţie a Campionatului Mondial de Karate Fudokan este organizată la Cluj de Federația Română de Karate Tradițional în colaborare cu Asociația Județeană de Karate Tradițional Cluj, Asociaţia Clubul Sportiv Fortuna Cluj, Hampton by Hilton Cluj-Napoca, cu sprijinul Primăriei şi Consiliul Local Cluj-Napoca şi al Consiliului Judeţean Cluj.

sursa foto: pixabay.com

Citește și...