Simona Halep scrie istorie, devine oficial numărul 1 Mondial

Silvia Spanciu / 09.10.2017
Simona Halep scrie istorie, devine oficial numărul 1 Mondial

Simona Halep a devenit oficial numărul 1 Mondial. WTA a modificat clasamentul iar pentru prima dată, topul internațional al celor mai bune tenismene este condus de o româncă. 

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a felicitat-o și el pe Simona Halep pentru performanța istorică, într-o postare pe Facebook.



Simona Halep a devenit în mod oficial numărul 1 Mondial. WTA a modificat încă de duminică seara clasamentul internațional. Este pentru prima dată când o româncă ajunge pe locul întâi în clasamentul WTA.

Simona Halep a ajuns locul întâi după victoria în fața lui Ostapenko și are în acest moment 6175 de puncte. Ea este urmată în clasament de Muguruza, la o diferență de 40 de puncte.

La finalul meciului cu Ostapenko, Simona a precizat că pentru prima dată a plâns pe teren, când și-a dat seama că a reușit să urce pe prima poziție în clasamentul internațional.

Chiar dacă duminică a pierdut trofeul de la Beijing în fața Carolinei Garcia, Simona a precizat atunci că nu are cum să fie tristă și că dorește să savureze momentul în are va deveni și în mod oficial liderul WTA.

Tensimena a urcat în clasament, tot pe poziția întâi și în topul Race, care contează pentru Turneul Campioanelor.

Până acum doar Ilie Năstase a mai ajuns la performanța de a ocupa prima poziție în clasamentul ATP.

 

Tags:
Citește și...