Antrenorul Eugen Negoe a fost numit la conducerea tehnică a echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, el fiind prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă.
Neagoe l-a înlocuit pe Sandor Nagy, care a pregătit echipa după ce Valentin Suciu şi-a reziliat contractul cu Sepsi, la 25 octombrie. Obiectivul noului antrenor este menţinerea în prima ligă.
“Sunt convins că putem realiza acest obiectiv, pentru că altfel nu eram aici. Nu veneam dacă nu credeam în acest obiectiv. În acest moment e greu să mă pronunţ dacă avem nevoie de întăriri, vreau întâi să-i cunosc pe băieţi. Toţi jucătorii vor avea şansa lor, doar de ei va depinde dacă vom continua împreună sau dacă va trebui să aducem alţi jucători”, a declarat noul antrenor principal.
În vârstă de 50 de ani, Neagoe a antrenat ultima dată echipa Poli Iaşi, până în vară, formaţie cu care a ocupat locul 7 în sezonul trecut.
După 17 etape, Sepsi ocupă locul 12, cu 11 puncte, în clasamentul Ligii I.
(News.ro)
sursa foto: YouTube