Ponta regretă că nu a fost invitat la inaugurarea Stadionului “Ion Oblemenco”: Dragnea a fost invitat şi nu a venit. Din trei care am pornit lucrările, a rămas doar Olguţa

Vocea.biz / 11.11.2017
Ponta regretă că nu a fost invitat la inaugurarea Stadionului “Ion Oblemenco”: Dragnea a fost invitat şi nu a venit. Din trei care am pornit lucrările, a rămas doar Olguţa

Fostul premier Victor Ponta s-a arătat dezamăgit de faptul că nu a fost invitat să participe la inaugurarea Stadionului “Ion Oblemenco” din Craiova, remarcând că Liviu Dragnea a fost invitat dar nu a venit, concluzia sa fiind că din cei trei care au pornit lucrările la stadion “a rămas doar Olguţa”.

“Regret că nu am fost invitat la evenimentul de inaugurare unde aş fi venit cu mare plăcere – am însă în colecţia mea de amintiri bucăţica din vechiul gazon şi sunt mândru de asta / politica nu e ca fotbalul: eu doream sa vin si nu am fost invitat – Liviu Dragnea a fost invitat si nu a putut să vină/ aşa că din cei 3 care am pornit lucrările a rămas doar Olguţa”, scrie fostul premier pe Facebook, într-un Post Scriptum la o postare în care felicită autorităţile şi constructorii pentru finalizarea stadionului.

El spune că se bucură ca lucrările au fost finalizate la doi ani şi jumătate de la începere, apreciind că atât Craiova, cât şi oltenii “meritau cu adevărat un stadion european”.

“Sunt convins că pe noul stadion vor vedea din nou meciuri istorice de fotbal dar şi alte tipuri de spectacole. Felicitări autorităţilor locale şi constructorilor!”, mai afirmă Ponta.

Victor Ponta şi Olguţa Vasilescu au avut mai multe dispute şi schimburi de replici, inclusiv pe tema declaraţiilor lui Ponta când încă era membru PSD, a demisiei membrilor Cabinetului Grindeanu sau pe contribuţiile la Pilonul ll de pensii.

Noua arenă “Ion Oblemenco” a fost inaugurată vineri seară prin meciul amical CSU Craiova – Slavia Praga, în prezenţa a aproximativ 30.000 de spectatori.

Înaintea meciului a avut loc un spectacol de lumini, lasere şi artificii. Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, şi fostul fotbalist Gică Craioveanu, au interpetat îmnul Universităţii Craiova, “Oltenia, Eterna Terra Nova”, iar o fanafară a intonat imnul naţional al României. Fanii de la peluza nord au afişat o coregrafie dedicată fostului jucător al Universităţii Craiova Ion Oblemenco, numit de ei “Dumnezeul oltenilor”.

Sursa foto: Facebook.com/ Victor Ponta

Citește și...